Criza energetică: Elveția ia în calcul raționalizarea consumului de energie

Companiile din Elveţia vor fi primele care se vor confrunta cu raţionalizarea energiei, în eventualitatea unei penurii de aprovizionare, a declarat ministrul Energiei, Simonetta Sommaruga, potrivit Digi24.

În Elveția, gazele naturale acoperă aproximativ 15% din consumul total de energie. Din această cantitate, aproximativ 42% este folosită pentru încălzirea locuinţelor, iar restul în industrie. Elveția, țară fără ieșire la mare, primeşte gaze naturale din ţările vecine din Uniunea Europeană, astfel încât perturbările în aprovizionare din blocul comunitar vor afecta şi această țară. În martie, guvernul elvețian a decis să creeze o rezervă de gaze în țările vecine, iar în luna iunie aceasta era acoperită în proporție de 60%.

În eventualitatea unei penurii de gaze şi electricitate în Elveţia, energia va fi în primul rând raţionalizată pentru companii. Mai mult, ministrul Energiei a cerut autorităţilor locale să extindă proiectele privind energia hidroelectrică, solară, eoliană şi a biogazului.

Săptămâna trecută, și șefii marilor companii energetice din Franța (Engie, EDF și TotalEnergies) au cerut populației și întreprinderilor să limiteze consumul de energie, pentru a se pregăti pentru o criză energetică care se profilează. Centrele de stocare a gazelor din Franța sunt în prezent pline în proporție de 59%.

Germania a activat, luna trecută, cel de-al doilea nivel al planului de urgenţă privind aprovizionarea cu gaze naturale (primul nivel fiind anunțat de guvernul german la începutul lunii martie), după scăderea drastică (cu 60%) a livrărilor de gaze ruseşti prin gazoductul Nord Stream. Cea de-a treia etapă a planului de urgență ar viza raționalizarea gazelor către companii.

Austria și Cehia sunt alte două țări europene care, de asemenea, iau în calcul raționalizarea gazelor, pe fondul crizei energetice. Austria, care depinde de gazul rusesc în proporție de 80%, avea în depozite, la mijlocul lunii mai, 26% din capacitatea de înmagazinare.

Țările din Uniunea Europeană trebuie să aibă, în depozite, 80% din cantitatea necesară de gaze naturale, până la 1 noiembrie.

România are, potrivit premierului Nicolae Ciucă, asigurate stocuri de gaze naturale, până în prezent, de 41%. În plus, Transgaz, companie de stat, a dat asigurări că nu se pune problema unei eventuale raționalizări a consumului către populație, fiind asigurată aprovizionarea din resurse proprii. Până la 1 august, în depozite ar urma să fie 46%, în septembrie – 57%, în octombrie – 66%, iar la 1 noiembrie – 80%.

Laura Groșereanu

Facebook

Comentarii