Luminița Odobescu: Ziua Europei, o reafirmare a solidarității și diversității

Cu ocazia Zilei Europei, care marchează 74 de ani de la semnarea Declarației Schuman din 9 mai 1950, ministrul afacerilor externe, Luminița Odobescu, subliniază importanța acestui moment istoric și îndeamnă la reflecție asupra viziunii care a pus bazele proiectului european.

În contextul actual, marcat de tensiuni și conflicte, Luminița Odobescu a reamintit că „viziunea construcției europene lansată atunci a fost și rămâne cea corectă”.

„Sărbătorim astăzi Ziua Europei, la 74 de ani de la momentul fondator al procesului de construcție europeană. La 9 mai 1950, într-un continent încă marcat de cicatricile războiului între națiunile sale, Declarația Schuman a lansat un proiect fără precedent bazat pe un ideal de pace, solidaritate, cooperare și unitate europeană”, a afirmat ministrul Luminița Odobescu.

Referindu-se la poziția României în cadrul proiectului european, Luminița Odobescu a evidențiat angajamentul ferm al țării pentru promovarea intereselor naționale în armonie cu obiectivele de dezvoltare europeană. Aceasta a subliniat, de asemenea, importanța continuării extinderii Uniunii Europene pentru asigurarea prosperității și păcii în Europa.

„Continuarea extinderii Uniunii este în acest moment mai mult decât o necesitate geopolitică. Este cel mai bun instrument al Uniunii pentru asigurarea prosperității și păcii în Europa, așa cum am putut vedea până în prezent”, a menționat ministrul afacerilor externe.

În plus, într-un gest de susținere pentru procesul de aderare a Ucrainei și Republicii Moldova la Uniunea Europeană, Luminița Odobescu a reiterat angajamentul României pentru consolidarea integrării europene în domenii cheie precum securitatea, economia și mediu.

În încheiere, ministrul a îndemnat cetățenii să fie activi, informați și implicați în construirea viitorului Europei, subliniind că „Europa este a noastră, a tuturor”.

Facebook

Comentarii