Comisia Europeană a confirmat oficial miercuri că 12 state membre au cerut activarea a clauzei naționale de excepție din Pactul de Stabilitate și Creștere.
Acest lucru înseamnă că aceste țări – Belgia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Germania, Grecia, Ungaria, Letonia, Polonia, Portugalia, Slovacia și Slovenia – își doresc să cheltuiască mai mult pentru apărare fără să fie penalizate pentru depășirea țintelor fiscale impuse de Bruxelles. Până la 1,5% din PIB anual, pentru fiecare stat, până în 2028, sute de miliarde în plus la nivel european.
1,5% din PIB – o cifră tehnică, o schimbare politică
Ce este clauza națională de excepție? O portiță de siguranță. Un mecanism care, în condiții „excepționale” – cum ar fi, spune Comisia, războiul de agresiune al Rusiei – permite statelor membre să se abată temporar de la traiectoriile fiscale recomandate. Adică să cheltuie mai mult pentru apărare fără să încalce formal regulile UE.
Este o decizie politică cu implicații bugetare masive. Germania, spre exemplu, are un PIB de aproape 4.000 de miliarde de euro. 1,5% înseamnă 60 de miliarde în plus, pe an, pentru apărare: înzestrare, producție industrială, achiziții comune, interoperabilitate.
Dar, deși pare o relaxare, nu e chiar o invitație la cheltuială liberă. Comisia avertizează că orice abatere în afara celor permise va fi atent monitorizată în baza Regulamentului (UE) 2024/1263. Adică, dacă nu cheltuiești „corect” – poți fi sancționat. Așadar, flexibilitate, dar sub supraveghere.
SAFE și ReArm Europe – când Bruxelles-ul se îmbracă în uniformă
Clauza de excepție nu vine singură. Aceasta face parte dintr-un pachet mai larg, ReArm Europe, lansat pe 19 martie, alături de: împrumutul SAFE – Security Action for Europe.
În cadrul acestuia, Comisia Europeană intenționează să mobilizeze până la 150 de miliarde de euro de pe piețele financiare, pe modelul NextGenerationEU. Mai exact, bani luați prin datorie comună, garantați de întreaga Uniune, pentru a stimula masiv investițiile în industria europeană de apărare.
Sigur, fiecare stat decide cât și cum accesează, dar cadrul e clar. Bruxelles-ul oferă unelte, guvernele trebuie să livreze „capacitate de răspuns”. Vorbim despre o mobilizare industrială și politică fără precedent în istoria UE, în afara crizelor pandemice sau financiare.
Ce urmează?
Comisia va evalua cererile transmise și va face recomandări către Consiliu în cadrul pachetului de primăvară 2025 al Semestrului European. Consiliul va avea apoi la dispoziție o lună pentru a decide dacă activează clauza pentru fiecare stat în parte.
Nu este exclus ca România – deocamdată absentă din listă – să urmeze exemplul altora. Interes există, după cum susțin surse de la Bruxelles. Întrebarea este: avem și capacitatea administrativă și industrială să folosim această flexibilitate?
