Un europarlamentar român prezintă moțiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen

Europarlamentarul AUR Gheorghe Piperea a anunțat că va susține luni în plenul Parlamentului European moțiunea de cenzură împotriva președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Potrivit unui comunicat al AUR, luni seara va avea loc dezbaterea oficială a moțiunii, iar votul final este programat pentru joi, 10 iulie.

„UE este încă locul din lume și din istorie cu cele mai bune șanse de a trăi liber și în pace, dar a devenit un vehicul care se îndreaptă cu 200 km/oră către un zid. Trebuie urgent schimbată traiectoria și, mai ales, șoferul” a declarat europarlamentarul AUR, Gheorghe Piperea, conform Mediafax.

Moţiunea de cenzură a fost iniţiată de europarlamentarul Piperea, care critică lipsa de transparenţă a şefei Comisiei în „Pfizergate”. Von der Leyen nu a făcut public schimburile de SMS-uri cu directorul general al Pfizer, Albert Bourla, în timpul pandemiei, când Uniunea Europeană negocia achiziţionarea de vaccinuri de la laboratorul american.

Gheorghe Piperea acuză, de asemenea, Comisia Europeană de „ingerenţă” în alegerile prezidenţiale din România, câştigate în luna mai de Nicuşor Dan.

Grupul politic ECR, din care face parte eurodeputatul român, s-a distanţat de demersul său. ECR include europarlamentari italieni din partidul Giorgiei Meloni, premierul italian susţinând-o pe Von der Leyen, conform AFP.

Ştefan Jianu

Facebook

Comentarii