Comisia Europeană urmează să prezinte marți seară un set de reglementări menite să ajute companiile din Uniunea Europeană să renunțe la contractele de furnizare a gazelor cu Rusia, fără riscul unor procese sau sancțiuni financiare, notează agenția EFE. Este o mișcare mult așteptată, mai ales de țările și firmele care încă depind de acorduri pe termen lung cu Gazprom, dar care doresc să se alinieze la obiectivul politic al Uniunii: zero gaze rusești până în 2027.
„Companiile nu s-ar confrunta cu probleme juridice, deoarece este o chestiune de forță majoră, așa cum este cazul sancțiunilor”, a declarat comisarul european pentru Energie și Locuințe, Dan Jørgensen, într-o conferință de presă organizată luni, la Luxemburg.
Practic, noul cadru juridic ar permite firmelor din UE să invoce clauze de forță majoră pentru a pune capăt acestor contracte, în condiții de protecție legală totală.
Fără bani în schimb, dar cu sprijin juridic
Anunțul vine după ce mai multe companii europene și-au exprimat temerile că ar putea fi trase la răspundere în instanțele internaționale de arbitraj dacă denunță unilateral contractele cu furnizorii ruși.
Totuși, Jørgensen a subliniat că Executivul european nu va oferi compensații financiare companiilor sau statelor care ar putea suferi pierderi în urma întreruperii contractelor. În schimb, li se oferă un cadru juridic solid care să le apere de eventuale repercusiuni.
„Unii actori economici ridică întrebări logice și îngrijorări legitime. Dar din punct de vedere juridic, soluția este fezabilă”, a transmis oficialul european după întâlnirea cu miniștrii energiei din cele 27 de state membre.
Slovacia și Ungaria, potențiali opozanți
Planul Comisiei ar putea fi adoptat prin vot cu majoritate calificată, ceea ce înseamnă că opoziția unor state ca Slovacia sau Ungaria – care mențin relații energetice strânse cu Moscova – ar putea fi neutralizată.
Jørgensen nu a menționat direct aceste țări, dar a vorbit despre faptul că „unele state au făcut eforturi mari pentru a renunța la gazul rusesc, iar altele trebuie acum să facă ultimii pași”.
Importurile de gaze rusești, în cădere liberă
Datele Comisiei arată clar că ponderea gazului rusesc în totalul importurilor UE a scăzut de la 44% înainte de invazia Ucrainei, la doar 13% în prezent. De altfel, consumul total de gaze al Uniunii este în scădere, iar în anii următori se așteaptă o creștere a disponibilității de gaz natural lichefiat (GNL) pe piețele internaționale.
„Credem că toate acestea pot fi realizate fără a afecta semnificativ prețurile”, a mai spus Jørgensen, încercând să liniștească temerile legate de posibile scumpiri pe termen scurt.










