UE stabilește obiective pentru reducerea risipei alimentare și a deșeurilor textile până în 2030

Uniunea Europeană a ajuns la un acord privind modificarea Directivei-cadru privind deșeurile, stabilind obiective clare pentru reducerea risipei alimentare și a deșeurilor textile până în 2030. Negociatorii Parlamentului European și ai Consiliului UE au convenit asupra unor ținte de reducere a deșeurilor rezultate din procesarea și producția alimentară cu 10%, iar pentru cele generate în retail, restaurante, servicii alimentare și gospodării cu 30%.

Bruxelles-ul încearcă astfel să combată problema gravă a risipei, având în vedere că statele membre produc anual aproximativ 60 de milioane de tone de deșeuri alimentare – echivalentul a 132 de kilograme per cetățean european – și 12,6 milioane de tone de deșeuri textile. Pierderile economice generate de risipa alimentară sunt estimate la 132 de miliarde de euro pe an, în timp ce mai puțin de 1% dintre textile sunt reciclate la nivel global.

Facilități pentru donarea alimentelor

Deși Parlamentul European a cerut obiective mai ambițioase – o reducere de 20% în producție și procesare și de 40% în sectorul de vânzare cu amănuntul și gospodării – în negocierile interinstituționale a prevalat poziția statelor membre. Totuși, eurodeputații au reușit să impună măsuri pentru facilitarea donațiilor de alimente nevândute, dar încă sigure pentru consum.

„Ne-am asigurat că alimentele nevândute pot fi donate sau redistribuite prin platforme precum ‘Too Good To Go’ fără obstacole inutile”, a declarat Anna Zalewska (ECR), raportorul Parlamentului European pentru această directivă.

Agricultorii nu vor fi afectați de noile reglementări – cel puțin pentru moment. Textul final nu include obiective privind reducerea risipei în producția primară, urmând ca impactul acestui sector să fie analizat într-o revizuire programată pentru 2027.

Fast-fashion, vizată de noi reguli privind deșeurile textile

Pe lângă risipa alimentară, directiva revizuită introduce reguli armonizate pentru producătorii de textile și brandurile de modă, care vor trebui să contribuie financiar la colectarea și tratarea deșeurilor generate. Costurile impuse vor depinde de sustenabilitatea și circularitatea produselor textile.

Noile norme se aplică unei game largi de articole, de la haine, accesorii și încălțăminte, până la lenjerie de pat și perdele. În plus, ele vor viza inclusiv retailerii online, indiferent dacă sunt stabiliți într-un stat UE sau în afara Uniunii.

În încercarea de a combate risipa generată de fast-fashion, statele membre vor putea ajusta taxele plătite de producători în funcție de durabilitatea materialelor. Pe de altă parte, magazinele second-hand au fost exceptate de la plata taxelor pentru fiecare articol vândut. „Era esențial să excludem magazinele de produse second-hand de la astfel de taxe, pentru că ele contravin obiectivului directivei de a promova reutilizarea și reparația”, a explicat Zalewska.

Noile obligații vor intra în vigoare la 30 de luni după implementarea directivei, cu un an în plus pentru microîntreprinderi.

Facebook

Comentarii