Șefa diplomației europene, Kaja Kallas, a salutat, ieri seară, decizia luată de miniștrii de externe din Uniunea Europeană de a prelungi cu șase luni sancțiunile impuse Rusiei, scrie Agerpres.
”Europa este cel mai mare donator internațional pentru Ucraina. Uniunea Europeană a furnizat peste 134 de miliarde de euro în total, dar este clar că Ucraina are nevoie de mai mult. Sporirea sprijinului militar pentru Ucraina este importantă și pentru securitatea noastră”, a declarat Kallas, în conferința de presă de la finalul reuniunii Consiliului Afaceri Externe.
Miniștrii de externe ai țărilor din UE au decis luni să prelungească pentru încă șase luni, până la 31 iulie 2025, măsurile restrictive aplicate contra Rusiei pentru acțiunile sale continue de destabilizare a situației din Ucraina.
Aceste măsuri economice, introduse prima dată în 2014, au fost extinse semnificativ începând din februarie 2022 ca răspuns la agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei. Sancțiunile respective constau într-o gamă largă de măsuri sectoriale, printre care restricții asupra comerțului, finanțelor, energiei, tehnologiei și bunurilor cu dublă utilizare (civilă și militară), industriei, transporturilor și produselor de lux.
La 31 iulie 2014, Consiliul UE a adoptat decizia 512/2014 referitoare la măsurile restrictive legate de acțiunile ruse de destabilizare a situației din Ucraina.
În afară de sancțiunile economice impuse Federației Ruse, UE are în vigoare diferite tipuri de măsuri ca răspuns la acțiunile destabilizatoare ale Moscovei contra Ucrainei. Aceste măsuri includ restricții asupra relațiilor economice cu peninsula Crimeea, anexată ilegal, și cu zonele din Ucraina necontrolate de guvernul de la Kiev în regiunile Donețk, Herson, Lugansk și Zaporojie. De asemenea, printre măsurile respective se află înghețarea activelor bancare și restricții de călătorie pentru o gamă largă de indivizi și entități, precum și măsuri diplomatice.
Începând cu 24 februarie 2022, UE a adoptat 15 pachete de sancțiuni fără precedent contra Moscovei ca răspuns la invazia rusă pe scară largă în Ucraina.










