Comisia Europeană reacționează, după ce cea mai mare bancă a Germaniei, Commerzbank, ar urma să fuzioneze cu italienii de la UniCredit.
Cancelarul german, Olaf Scholz, a calificat drept un „atac neprietenos” decizia UniCredit de a deveni cel mai mare acţionar la banca germană Commerzbank.
Nemulţumirea oficialilor germani a fost provocată de faptul că UniCredit a decis să-și dubleze participaţia la Commerzbank, până la aproape 21%, înainte de a obţine aprobarea autorităţilor de reglementare pentru această majorare. Pentru această tranzacție, UniCredit are nevoie de aprobarea Băncii Centrale Europene.
Comisia Europeană a reacționat, astăzi, precizând că nu comentează cazurile particulare, dar cu toate acestea a prezentat avantajele consolidării bancare.
„Fuziunile ar putea face băncile mai rezistente la şocuri, datorită diversificării mai ridicate a activelor. Şi ar permite băncilor europene să aibă modele de afaceri mai eficiente, să urmărească strategii de creştere şi să investească în digitalizare”, a declarat un purtător de cuvânt al Executivului comunitar, potrivit Agerpres.
Integrarea pieţei ar trebui combinată că măsuri adecvate de protecţie, şi ar fi benefice economiei UE bănci globale mai mari şi mai diversificate, deşi băncile mici şi mijlocii continuă să fie esenţiale, a adăugat purtătorul de cuvânt.
Analiştii susţin de mult timp că o fuziune între UniCredit şi Commerzbank ar fi una dintre cele mai atractive combinaţii din sectorul bancar european.










