Negocieri intense pentru portofoliile de comisari europeni

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a solicitat guvernelor din UE să-și trimită propunerile pentru posturile de comisari europeni, scrie publicația bruxeleză Politico.

Sunt țări care au optat deja pentru păstrarea comisarilor din mandatul ce tocmai s-a încheiat, fiind cazul Slovaciei (Maroš Šefčovič), Letoniei (Valdis Dombrovskis), Croației (Dubravka Šuica) și Olandei (Wopke Hoekstra).

Cele mai multe state îşi vor înainta, însă, propunerile în următoarele săptămâni. În pregătirea propunerilor, se duc negocieri intense, acum, pe portofoliile pe care le va avea noua Comisie Europeană.

Franţa are în vedere portofoliul economic, pe care îl vizează și Italia, țară care a și deținut comisarul în mandatul trecut.

Un alt portofoliu important este cel pentru extindere, deoarece negocierile privind extinderea UE, cu aderarea Ucrainei, vor fi una dintre cele mai sensibile sarcini politice ale Comisiei.

Comisarul pentru agricultură este, de asemenea, vizat de mai multe țări UE, având în vedere rolul foarte important al UE în sectorul agricol şi alimentar.

În noua legislatură va fi numit și un comisar european dedicat Mediteranei, conform anunțului Ursulei von der Leyen, care se va ocupa de imigraţie şi de situația de securitate în Orientul Mijlociu şi Africa de Nord. Cipru şi-a manifestat deja interesul în această privinţă.

Există, de asemenea, perspectiva unui comisar pentru apărare, iar cele mai mari șanse le are Polonia, care îl va numi pe ministrul de externe,  Radosław Sikorski.

Țara noastră a anunțat deja, prin premierul Marcel Ciolacu, că vizează un comisar pe zona economică, după ce, în mandatul trecut, a deținut comisarul pentru Transporturi (Adina Vălean).

Capitalele europene au, oficial, timp până la data de 30 august să îşi trimită candidaţii.

Liderii UE speră ca noua Comisie Europeană să poată intra în funcţie la 1 noiembrie. 

Facebook

Comentarii