NATO a început cel mai mare exercițiu militar de la sfârşitul Războiului Rece – Steadfast Defender 2024

Exerciţiul militar „Steadfast Defender” – cel mai mare organizat de NATO de la sfârşitul Războiului Rece – a început ieri în Statele Unite, potrivit News.ro.

USS Gunston Hall, o navă americană de transport şi debarcare, a părăsit SUA pentru o traversare a Atlanticului către Europa.

Aceasta va fi urmată de o navă canadiană înainte de sfârşitul lunii, a precizat NATO.

Exerciţiul „Steadfast Defender 24” va implica până la 90.000 de soldaţi de pe ambele maluri ale Atlanticului.

El este menit, printre altele, să testeze capacitatea Alianţei de a mobiliza şi transporta rapid trupe americane în apărarea Europei, potrivit NATO.

Manevrele se vor întinde pe parcursul mai multor luni – până în mai – de la Atlantic până la flancul estic al NATO, și vor lua forma unui scenariu de război împotriva unui adversar comparabil cu Rusia.

Participă peste 50 de nave, de la portavioane la distrugătoare, peste 80 de avioane de luptă, elicoptere şi drone şi cel puţin 1.100 de vehicule de luptă, inclusiv 133 de tancuri şi 533 de vehicule de luptă de infanterie.

Exerciţiile vor fi un prilej pentru a repeta executarea de către NATO a planurilor sale regionale, care detaliază modul în care ar răspunde la un atac rusesc.

Facebook

Comentarii