Miniştrii de Externe ai UE s-au reunit, astăzi, la Kiev pentru a transmite un ”mesaj foarte clar, că Europa se află alături alături de Ucraina”, a subliniat, astăzi, ministrul lituanian de Externe, Gabrielius Lansbergis, relatează CNN, potrivit News.ro.
Congresmeni americani au decis, sâmbătă, să nu includă un ajutor în valoare de 6 miliarde de dolari cerut de Kiev într-un acord provizoriu în vederea evitării unei paralizii a adminsitraţiei federale americane.
În Slovacia, partidul Smer al fostului premier, Robert Fico, considerat un susţinător al Kremlinului, a obţinut o victorie în alegerile parlamentare, după ce a promis în campania electorală să nu mai ajute militar Ucraina şi să blocheze aderarea Kievului la NATO.
Aceste evenimente ”au puterea să semene îndoiala” cu privire la susţinerea Ucrainei de către UE, a avertizat el.
”Iar eu sper ca reuniunea de azi să rezolve această problemă şi să transmită un mesaj foare clar, că Europa se află alături de Ucraina până la victorie”, şi-a exprimat el speranţa.
Franța, Irlanda și România și-au exprimat susținerea pentru Ucraina
În cadrul reuniunii de la Kiev – considerată una istorică – miniştrii de Externe al Franţei, Irlandei şi României şi-au reiterat susţinerea faţă de Ucraina.
Şefa diplomaţiei franceze, Catherine Colonna, a infirmat că ar exista o ”oboseală” a statelor membre UE în privinţa susţinerii Ucrainei.
Ministrul de Externe al României, Luminiţa Odobescu, a anunţat că Bucureştiul va susţine Kievul în exportul cerealelor, subliniind impactul negativ al invaziei ruse asupra siguranţei alimentare mondiale.
Ministrul de Externe irlandez, Micheal Martin, şi-a exprimat speranţa ca UE să găsească o ”abordare sustenabilă prin care să susţină Ucraina pe termen lung”.










