Cancelarul austriac: Austria, Ungaria şi Serbia au pus frână migraţiei ilegale

Sistemul UE privind migraţia nu funcţionează, motiv pentru care Austria, Ungaria şi Serbia au apăsat puternic pe frână în ceea ce priveşte migraţia, a declarat cancelarul austriac Karl Nehammer, la summit-ul despre migraţie organizat la Viena, la care a participat Ungaria, Austria şi Serbia.

Premierul ungar Viktor Orbán a anunțat cu acest prilej că Ungaria nu va pune în aplicare deciziile UE în materie de migraţie, nu va accepta cotele obligatorii şi nici obligaţia de a construi tabere, pe care le-a numit „ghetouri de migranţi”.

“Suntem aliaţi în lupta împotriva migraţiei ilegale şi acţionăm împreună împotriva crimei organizate”, a declarat cancelarul austriac. “Crima organizată internaţională nu poate fi tratată în mod eficient decât printr-o cooperare internaţională”, a subliniat acesta.

“Ţările noastre sunt extrem de grav afectate de migraţia ilegală” şi au încercat să atragă atenţia asupra acestui lucru în UE, a spus Nehammer. “Am reuşit să punem problema migraţiei pe agenda politicii europene, iar Austria şi-a găsit o mulţime de aliaţi în problema introducerii unor noi reglementări”, a adăugat şeful guvernului de la Viena, potrivit MTI.

Cancelarul austriac a pledat pentru desfăşurarea procedurilor de azil în ţări din afara UE, ceea ce va face ca presiunea asupra Balcanilor de Vest să se reducă.

Cancelarul şi-a exprimat recunoştinţa faţă de Serbia pentru faptul că a anulat scutirea de viză pentru India şi Tunisia, ceea ce a condus la o reducere semnificativă a numărului de solicitanţi de azil în Austria. Cancelarul a vorbit admirativ şi despre cooperarea strânsă care are loc între cele trei ţări în domeniul poliţiei, a cărei eficacitate este demonstrată în mod clar de faptul că anul trecut, poliţia austriacă, sârbă şi maghiară au reuşit să captureze, în total, aproximativ 700 de traficanţi de persoane.

În urma acţiunilor comune, în Austria numărul solicitanţilor de azil a scăzut cu 18% în prima treime a anului.

Ungaria: “Zero migraţie”

La rândul său, Viktor Orban a declarat că Ungaria va găsi o modalitate legală şi politică de a nu pune în aplicare deciziile de la Bruxelles. Șeful guvernului de la Budapesta a spus că în Ungaria “există zero migraţie”, fiind singurul loc fără migranţi din întreaga Europa. Acest fapt se datorează sistemului de protecţie juridică şi fizică, a spus premierul maghiar.

Până când UE nu va decide că trebuie aşteptat în afara graniţelor pentru ca procedura de azil să fie efectuată, vor fi provocate zeci de mii de tragedii umane, a subliniat Viktor Orbán, citat de MTI.

Ștefan Jianu

Facebook

Comentarii