UE stimulează subvenționarea tehnologiilor ecologice

Comisia Europeană a relaxat regulile privind ajutorul de stat pentru tehnologia ecologică. Măsura reprezintă o încercare de contracarare a subvențiilor americane și chineze.

Comisia, brațul executiv al UE, a declarat că noile reguli se vor aplica până la sfârșitul anului 2025 și, în „cazuri excepționale”, le vor permite statelor membre să egaleze subvențiile acordate în alte țări „unde există un risc real ca aceste investiții să fie deturnate din Europa”.

Noul cadru temporar de criză al UE le va permite guvernelor să subvenționeze „producția de echipamente strategice”, cum ar fi panouri solare, baterii și pompe de căldură, precum și producția de componente cheie și materii prime esențiale.

„Cadrul pe care l-am adoptat astăzi le oferă statelor membre opțiunea de a acorda acest ajutor de stat într-un mod rapid și clar”, a declarat Margrethe Vestager, vicepreședinta Comisiei Europene, responsabilă cu politica de concurență.

Deși nu are intenția să declanșeze o cursă a subvențiilor, UE vrea să evite o eventuală relocare a întreprinderilor, care pot fi tentate de ajutoarele de stat și de costurile mai mici ale energiei în Asia și America de Nord.

Uniunea speră că noile măsuri vor sprijini investițiile în tehnologii precum baterii, panouri solare, turbine eoliene, pompe de căldură, utilizarea și stocarea captării carbonului, precum și pentru producția și reciclarea materiilor prime esențiale.

Unele state membre, inclusiv Franța, susțin extinderea ajutorului de stat, dar alte țări sunt de părere că acesta ajută doar națiunile cu bugete uriașe și susțin că această modificare riscă să fragmenteze piața unică.

Facebook

Comentarii