UE intensifică reducerea consumului de gaze

Miniștrii energiei din UE au declarat, marți, că, pentru a-și reaproviziona stocurile, Uniunea intenționează să-și extindă măsurile de reducere a consumului de gaze până în iarna viitoare.

După ce s-a confruntat cu creșterea costului energiei după invazia Rusiei de anul trecut, cele 27 de țări membre UE au convenit anul trecut să reducă consumul de gaz cu 15% până în martie 2023.

Cifrele efective de reducere au depășit ținta „voluntară”, datorită iernii blânde și a prețurilor ridicate, care au forțat gospodăriile și întreprinderile să limiteze consumul de energie.

Potrivit agenției de statistică a UE, Eurostat, consumul de gaze în UE a scăzut cu 19,3% între august și ianuarie, comparativ cu aceeași perioadă dintre 2017 și 2022.

După această reușită, statele membre „au discutat despre extinderea unui număr de măsuri de urgență pentru a putea umple rapid stocurile de gaze și a face față viitoarelor provocări”, a declarat marți ministrul francez al Energiei, Agnès Pannier-Runacher.

Regulamentul UE adoptat anul trecut expiră la sfârșitul lunii martie, a declarat luni seara comisarul UE pentru energie, Kadri Simson, adăugând că executivul UE consideră că „o continuare a reducerii cererii pentru gaze este o opțiune care va aduce doar beneficii”.

„Este esențial să ne asigurăm că vom fi pregătiți pentru iernile următoare și că vom implementa un obiectiv permanent al UE ”, a adăugat Simson.

Statele membre UE vor trebui să convină asupra unor noi obiective privind aceste reduceri.

Facebook

Comentarii