Qatargate: Alți doi eurodeputați vor rămâne fără imunitate

Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a lansat „o procedură de urgență” pentru ridicarea imunității a doi europarlamentari, pe fondul scandalului de corupție legat de Qatar. Sunt vizați Andrea Cozzolino și Marc Tarabella.

Metsola a solicitat tuturor serviciilor și comisiilor forului europarlamentar să acorde prioritate procedurii. „Încă de la declanșarea acestui incident, Parlamentul European a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a sprijini ancheta și vom continua să ne asigurăm că nu va exista niciun fel de impunitate”, a declarat Metsola.

Parlamentul nu făcut publice numele parlamentarilor vizați, dar a declarat că măsura vine ca răspuns la investigația justiției belgiene cu privire la scandalul legat de Qatar.

Surse belgiene au declarat pentru Agence France-Presse că cei doi europarlamentari vizați de procedură sunt un italian, Andrea Cozzolino, și un belgian, Marc Tarabella. Ambii sunt membri ai grupului social-democrat din Parlament.

O serie de raiduri ale poliției belgiene efectuate în decembrie la domiciliile mai multor actuali și foști eurodeputați, angajați ai acestora și lobbyști au scos la iveală un total de 1,5 milioane de euro în numerar.

Există suspiciuni că banii au fost legați de acte de corupție în beneficiul Qatarului. Țara vizată neagă că ar fi avut un rol în aceste abateri.

Scandalul a zguduit Parlamentul European, după ce unul dintre vicepreședinții săi, europarlamentarul grec Eva Kaili, s-a aflat printre cei patru suspecți arestați.

Facebook

Comentarii