Fostul președinte chinez Jiang Zemin a murit la 96 de ani: „Sfârșitul unei ere”

Fostul președinte chinez Jiang Zemin – care a condus țara timp de un deceniu, perioadă marcată de o creștere economică rapidă după represiunea din Tiananmen din 1989 – a murit miercuri, la vârsta de 96 de ani, a anunțat presa de stat chineză.

Zemin a decedat în orașul său natal, Shanghai, din cauza leucemiei și a insuficienței multiple a organelor, a anunțat agenția de presă Xinhua, care a publicat o scrisoare adresată poporului chinez de către Partidul Comunist.

„Moartea tovarășului Jiang Zemin este o pierdere incalculabilă pentru Partidul nostru, pentru armata noastră și pentru poporul nostru”, se arată în scrisoare, care precizează că anunțul a fost făcut cu „profundă durere”.

Moartea lui Jiang Zemin survine într-un moment tumultuos pentru China, unde autoritățile se confruntă cu proteste de stradă, răspândite în rândul locuitorilor sătui de restricțiile drastice impuse de COVID-19 după aproape trei ani de pandemie.

Politica „zero-COVID” este o caracteristică a regimului președintelui Xi Jinping, care și-a asigurat recent un al treilea mandat de conducere, care îi consolidează poziția de cel mai puternic lider chinez de la Mao Zedong încoace și care a condus China într-o direcție din ce în ce mai autoritară, de când l-a înlocuit pe succesorul lui Jiang Zemin, Hu Jintao.

Facebook

Comentarii