Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a declarat, astăzi, că evaluarea „foarte pozitivă” a Comisiei Europene privind aderarea României la Spațiul Schengen este o confirmare încă o dată a faptului că România este pregătită din punct de vedere tehnic să adere la spaţiul Schengen, dar este, în acelaşi timp, şi un mesaj foarte puternic din punct de vedere politic.
„Este o confirmare, încă odată, a faptului că România este pregătită din punct de vedere tehnic să adere la Spațiul Schengen, dar este în același timp și un mesaj foarte puternic din punct de vedere politic, pentru că România îndeplinește condițiile necesare dar în același timp aderarea reprezintă și un plus evident pentru securitatea Spațiului Schengen”.
Aurescu a mai afirmat că omologul său suedez l-a asigurat că guvernul de la Stockholm susţine pe deplin aderarea României la Schengen.
„Am discutat inclusiv, duminică și luni, în marja reuniunii Consiliului Afaceri Eexterne de mai multe ori cu omologul meu suedez, care m-a asigurat că guvernul suedez susține pe deplin aderarea României la Spațiul Schengen. (…) Continuăm, de asemenea, demersurile şi pe partea olandeză”, a dat asigurări ministrul de Externe, Bogdan Aurescu.










