Macron se vrea promotorul încetării războiului din Ucraina

Preşedintele francez, Emmanuel Macron, va căuta la summitul G20 din Bali iniţierea ”unei logici a dezescaladării” în războiul din Ucraina, care să împace abordarea ţărilor dezvoltate cu cea a ţărilor din emisfera sudică, cele din urmă dorind încetarea acestui război, potrivit Agerpres.

Macron a început, încă de duminică, un turneu în sud-estul Asiei, după ce a avansat unele dintre aceste teme la Forumul pentru Pace desfăşurat vineri şi sâmbătă la Paris.

Summitul G20, care se desfăşoară marţi şi miercuri în insula indoneziană Bali, oferă o oportunitate unică pentru a reuni lideri de pe mai multe continente şi a căuta împreună o opinie comună asupra conflictului ruso-ucrainean.

Obiectivul ar fi de a discuta la nivel global ”o logică a dezescaladării”, printr-un fel de ”angajament politic”.

Macron doreşte ”menţinerea spaţiului de cooperare” cu ţări precum China, Brazilia, India, Argentina, Mexic sau Africa de Sud, toate prezente la summit.

Parisul speră că acest summit va ocaziona şi o discuţie asupra consecinţelor conflictului din Ucraina, care au fost mai dure pentru ţările în dezvoltare.

Macron va avea, în insula indoneziană, întrevederi și cu preşedintele chinez Xi Jinping, cu premierul indian Narendra Modi, cu gazda reuniunii, preşedintele indonezian Joko Widodo, posibil şi cu alţi lideri.

Preşedintele francez este unul dintre puţinii lideri occidentali care menţine deschisă comunicarea cu omologul său rus Vladimir Putin. Cu toate acestea, nu este prevăzută o întrevedere a lui Macron la summitul din Bali cu ministrul de externe rus Serghei Lavrov, care conduce delegaţia rusă după ce Putin a decis să nu ia parte la summit.

Facebook

Comentarii