Stocurile de gaze naturale ale României au ajuns, în acest moment, la aproape 93%, iar până la 1 noiembrie vor fi acoperite în proporţie de 95 – 97%, a anunţat, astăzi, ministrul Energiei, Virgil Popescu.
„Stocurile de gaze naturale astăzi sunt aproape de 93% şi estimăm că vor depăşi 2,9 miliarde de metri cubi la începutul lunii noiembrie, mai precis pe data de 1 noiembrie. Asta ne va duce la un procent de aproximativ 95 – 97% din total, capacitate de depozitare, un procent care ne permite să trecem o iarnă normală, cum estimăm că va fi această iarnă, fără să avem probleme”, a declarat ministrul Energiei, potrivit Agerpres.
În ceea ce privește stocurile de cărbune pentru termocentrale, în principal de lignit, sunt, de asemenea, asigurate. Producţia de cărbune de lignit a crescut în acest an, potrivit ministrului Virgil Popescu, în ciuda faptului că, o perioadă de o lună și jumătate, cariera de la Roşia a fost blocată. ”Tocmai, au crescut stocurile pentru a compensa rezerva din lacurile de acumulare ale Hidroelectricii, lipsă datorată în special secetei din această vară”, a explicat ministrul.
El a menţionat că există o bună colaborare cu CFR Marfă pentru a menţine ritmul de aprovizionare cu cărbune pentru termocentralele de la Craiova, Turceni şi Işalnița, unde nu sunt estimate probleme pentru perioada următoare.
„Avem nevoie de energia pe cărbune în această iarnă, în această criză energetică, iar Complexul Energetic Oltenia funcţionează cu toate fronturile împinse la capacitate maximă de extracţie a cărbunelui”, a precizat Popescu.
Potrivit acestuia, și fluxurile de intrare şi de ieşire din ţară a gazelor naturale sunt în parametri normali şi nu se estimează că vor fi probleme cu aprovizionarea din acest punct de vedere.









