Unul dintre cele mai controversate artefacte din istoria fotbalului și-a găsit un nou proprietar.
Potrivit publicației L’Équipe, mingea folosită pentru celebrul gol al lui Diego Maradona, „mâna lui Dumnezeu” împotriva Angliei la Campionatul Mondial din 1986 a fost vândută la licitație pentru 2,8 milioane de euro. Vânzarea a fost organizată de casa de licitații americană Heritage Auctions, unde lotul istoric a fost licitat sâmbătă seara.
Acel sfert de finală, jucat pe 22 iunie 1986 pe Estadio Azteca din Mexico City, a devenit legendar: Argentina a învins Anglia cu 2-1, iar Maradona a marcat ambele goluri, mai întâi trimițând mingea în plasă cu mâna după ce a driblat doi jucători englezi și a intrat în combinație cu un coechipier, apoi driblând aproape întreaga echipă engleză, ceea ce a fost ulterior votat ”Golul Secolului”. Mingea a fost păstrată după meci de arbitrul tunisian Ali Bin Nasser, care a vândut-o pentru prima dată în 2022 pentru aproximativ 2,3 milioane de euro. De data aceasta, experții se așteptau ca lotul să ajungă la 10 milioane de dolari, cu o ofertă de pornire de 2,5 milioane de dolari, dar prețul final a fost sub aceste previziuni.
Chiar și așa, vânzarea a confirmat încă o dată valoarea incredibilă a obiectelor de colecție legate de geniul argentinian, care a decedat în noiembrie 2020. Este demn de remarcat faptul că tricoul pe care Maradona l-a purtat chiar în acel meci împotriva Angliei a fost vândut în 2022 pentru suma record de 9,3 milioane de dolari, devenind una dintre cele mai scumpe piese de colecție sportivă din istorie. Toate acestea confirmă faptul că Maradona rămâne cel mai mare mit din istoria fotbalului.
Adam Neamțu










