Zelenski va participa la aniversarea Debarcării în Normandia

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski va asista, pe 6 iunie, în Normandia la aniversarea a 80 de ani de la debarcarea aliată în Franţa – 6 iunie 1944, considerată invazia marină de cea mai mare amploare din istorie.

Anunţul a fost făcut, ieri, de președintele francez, Emmanuel Macron, relatează AFP și Agerpres.

„Voi avea ocazia, când preşedintele Zelenski va veni în Franţa cu ocazia D-Day săptămâna viitoare, să-l primesc şi să mă exprim atunci foarte precis pentru a anunţa ce vom face mai mult în continuare pentru a sprijini Ucraina”, a spus Macron la o conferinţă de presă comună cu cancelarul Olaf Scholz.

Pe de altă parte, el a refuzat să comenteze anunţul comandantului-şef al armatei ucrainene, generalul Oleksandr Sîrski, privind încheierea deja a unui acord între Kiev şi Paris pentru trimiterea unor instructori militari francezi în Ucraina.

Ministerul ucrainean al Apărării a revenit asupra informației, spunând că se continuă discuţiile cu Franţa şi cu alte ţări în acest sens.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, aflat într-un turneu european în care a semnat acorduri de securitate cu Spania şi Portugalia, după modelul altor acorduri de acest fel încheiate de Ucraina cu alte zece state, a avertizat statele ce susţin ţara sa în războiul cu Rusia asupra riscului unei oboseli ce ar putea afecta continuarea acestui sprijin.

„Este foarte important pentru ucraineni ca lumea să nu obosească de acest război”, a indicat Zelenski într-un discurs la Lisabona.

Într-un alt discurs, rostit la Bruxelles, el a acuzat Rusia că încearcă să facă să eşueze „summitul păcii” pe care Elveţia îl găzduieşte în iunie.

Această conferinţă este organizată la cererea Ucrainei, al cărei obiectiv în acest demers este de a obţine un larg sprijin internaţional pentru „formula de pace” a Kievului.

Facebook

Comentarii