Zelenski: Nu va exista un acord „Minsk 3”, pentru a pune capăt luptelor din Ucraina

Comandantul şef al forţelor armate ucrainene, Valeri Zalujnîi, i-a transmis generalului Mark Milley, şeful statului major general al SUA, că armata ucraineană nu acceptă nici un fel de negocieri cu Rusia până când aceasta nu-şi va retrage toate trupele din Ucraina, potrivit Agerpres.

”Armata ucraineana nu va accepta negocieri, acorduri sau soluţii de compromis. Există o singură condiţie pentru negocieri – Rusia trebuie să părăsească toate teritoriile ocupate”, a subliniat Zalujnîi, în discuţia cu generalul american.

Săptămâna trecută, ziarul The New York Times, citând surse din guvernul SUA, a relatat că generalul Milley consideră că Ucraina şi Rusia ar trebui să se aşeze la masa negocierilor în viitorul apropiat, amintesc media ucrainene.

Milley, şeful Statelor Majore Întrunite ale armatei SUA, încearcă să demonstreze că Ucraina a reuşit să obţină pe câmpul de luptă progrese considerabile care ar trebui consolidate la masa negocierilor.

Generalul american evocă în acest sens un exemplu din Primul Război Mondial când refuzul de a negocia într-o fază timpurie a conflictului „a agravat suferinţa umană şi a dus la milioane de victime”.

Cu toate acestea, poziţia lui Milley nu este împărtăşită nici de preşedintele american Joe Biden, nici de consilierul acestuia pentru securitate naţională, Jake Sullivan.

De altfel, însuşi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, în alocuţiunea rostită în deschiderea summitului G20 din Indonezia, că Ucraina nu va accepta semnarea unor noi acorduri condiţionate, de tipul „Minsk-3”. Pentru a pune capăt războiului, Rusia trebuie să-şi retragă trupele de pe teritoriul ucrainean, a declarat Volodimir Zelenski, citat de media ucrainene.

El a subliniat că acum este un moment potrivit pentru a se pune capăt războiului distructiv al Rusiei, dar un „Minsk-3” nu va exista, referindu-se la acordurile semnate în 2015 la Minsk cu medierea Franţei şi Germaniei pentru a se capăt ostilităţilor din Donbas (estul Ucrainei).

Acordul de Pace de la Minsk a fost semnat în 2015

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus astăzi că declarația lui Zelenski potrivit căreia nu va exista un acord „Minsk 3” pentru a pune capăt luptelor din Ucraina confirmă faptul că Kievul nu este interesat să poarte discuții de pace cu Moscova, scrie BBC.

În 2014, Ucraina și separatiștii susținuți de Rusia au convenit asupra unui plan în 12 puncte, sub forma Minsk I, privind încetarea focului de-a lungul liniilor frontului, care au devenit astfel, de fapt, granița regiunilor separatiste.

Totuși, acordurile nu au durat mult timp. După negocieri maraton, în anul următor, un alt acord, numit Minsk II, avea să aducă în sfârșit pacea și să pună capăt războiului care se intensifica în estul Ucrainei. Pachetul de măsuri urma să pună în aplicare acordurile din 2014.

Acordul de Pace de la Minsk a fost semnat în 2015, în capitala belarusă Minsk, de Rusia, Ucraina, Franța și Germania. Multe puncte ale acordului au continuat să fie puse în aplicare doar superficial.

Facebook

Comentarii