Zelenski, în turneu european: Vizită-surpriză la Londra

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski are, astăzi, o întâlnire la Londra cu premierul britanic Rishi Sunak, în ultima sa oprire a turneului prin mai multe capitale europene, relatează DPA, potrivit Agerpres. Vizita la Londra vine după cele din zilele precedente la Paris, Berlin şi Roma şi la trei luni după prima sa deplasare în Marea Britanie de la începutul războiului.

Cu ocazia vizitei din februarie de la Londra, Zelenski s-a întâlnit cu regele Charles şi s-a adresat Parlamentului.

„Astăzi, Londra. Marea Britanie este un lider când vine vorba de extinderea capacităţilor noastre terestre şi aeriene. Această cooperare va continua astăzi. Mă voi întâlni cu prietenul meu Rishi. Vom avea negocieri substanţiale”, a declarat președintele Volodimir Zelenski.

Vizita are loc după ce Sunak şi ministrul britanic al apărării, Ben Wallace, au anunţat că guvernul lor a convenit să permită livrarea de rachete de croazieră, pe fondul atacurilor ruseşti neîntrerupte. Decizia a fost salutată de Zelenski, care a spus că reprezintă o „întărire semnificativă” a eforturilor Ucrainei în război.

Vizita lui Zelenski se desfăşoară înaintea Summitului G7, care va avea loc în această săptămână la Hiroshima, în Japonia, şi la care va participa şi Sunak.

Facebook

Comentarii

80 de răspunsuri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *