Zelenski insistă pentru aderarea Ucrainei la NATO

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că încă îşi vede ţara pe drumul spre aderarea la NATO, în pofida războiului Rusiei care nu dă semne că se va opri, după 13 luni de luptă, informează dpa, potrivit Agerpres.

Săptămâna aceasta s-a văzut o „mişcare bună în direcţia NATO”, prin noul ajutor militar din Occident şi alte manifestări ale sprijinului internaţional, a afimat preşedintele Zelenski în mesajul său.

Volodimir Zelenski s-a referit la propunerea Lituaniei de a invita Ucraina să devină membru NATO la summitul alianţei militare care va fi găzduit la Vilnius în luna iulie. Cu acest prilej, el a mulţumit Lituaniei.

Parlamentul ţării baltice a decis săptămâna aceasta să solicite o invitaţie pentru ca Ucraina să se alăture alianţei la summitul ce va avea loc în perioada 11 – 12 iulie.

Aspiraţia Ucrainei de a adera la NATO este adesea citată de Kremlin drept unul din motivele invaziei sale în februarie anul trecut.

În 2022, preşedintele Zelenski a făcut eforturi pentru o aderare accelerată la NATO sperând ca Ucraina să primească un tratament preferenţial. Statele Unite şi alţi membri NATO, precum Germania, şi-au exprimat însă rezerve cu privire la acest lucru, având în vedere că una din condiţiile prealabile pentru aderare este neimplicarea în conflicte internaţionale.

Facebook

Comentarii