Zece orașe din România vor marca Ziua Europei

Peste 60 de oraşe din Europa, printre care şi zece oraşe din România, vor proiecta de Ziua Europei mesaje prin care încurajează cetăţenii să voteze, cu o lună înainte de alegerile europene din 6-9 iunie, informează un comunicat al Parlamentului European.

Arcul de Triumf din Paris, Colosseumul din Roma, Arcul de Triumf din Bucureşti şi Piaţa Centrală din Bruxelles se numără printre cele mai importante repere arhitecturale din UE care vor fi iluminate pentru a marca 9 mai, Ziua Europei, şi numărătoarea inversă cu o lună înainte de alegerile europene (6-9 iunie).

Astăzi și mâine, pe 9 mai, va fi proiectat motto-ul campaniei instituţionale a Parlamentului European – „Foloseşte-ţi votul. Sau alţii vor decide pentru tine” – sau drapelul european.

Printre alte clădiri şi monumente de referinţă participante se numără Podul Samuel Beckett şi clădirile Parlamentului Naţional din Dublin, Primăria din Vilnius, Fortul St Angelo din Valletta, Palatul Prezidenţial din Bratislava, Piaţa Cibeles din Madrid, Palatul Parlamentului şi Palatul Victoria din Bucureşti.

În România, vor fi iluminate şi clădirile primăriilor din oraşele Arad, Buzău, Craiova, Constanţa, Piteşti, Timişoara, teatrul din Galaţi, Palatul Culturii din Drobeta Turnu Severin şi o serie de clădiri din Cluj.

Data de 9 mai marchează aniversarea „Declaraţiei Schuman”, care a însemnat startul unei noi forme de cooperare politică în Europa. Propunerea lui Schuman este considerată a fi începutul a ceea ce este în prezent Uniunea Europeană.

Facebook

Comentarii