Xi Jinping va găzdui un summit cu liderii celor cinci foste republici sovietice din Asia Centrală

Preşedintele chinez Xi Jinping va găzdui, săptămâna viitoare, în China, un summit inedit cu liderii celor cinci foste republici sovietice din Asia Centrală, într-un moment în care China îşi întăreşte influenţa asupra acestei regiuni aflate istoric sub influenţa rusă, informează luni AFP, potrivit Agerpres.

Acest summit „China-Asia Centrală”, primul de acest gen, îi va reuni pe liderii Kazahstanului, Kîrgîzstanului, Tadjikistanului, Uzbekistanului şi Turkmenistanului, a anunţat Ministerul Afacerilor Externe chinez.

Reuniunile se vor desfăşura în 18-19 mai în oraşul Xi’an, punct de plecare al vechiului Drum al Mătăsii.

China mai informase cu privire la acest summit, însă până acum nu erau cunoscute datele exacte.

Rusia, care consideră de la mijlocul secolului al XIX-lea Asia Centrală zona sa de interes, îşi vede rolul contestat şi aliaţii săi tradiţionali regionali atraşi de China, Turcia şi de ţările occidentale.

Această tendinţă se accelerează după declanşarea invaziei ruse asupra Ucrainei, chiar dacă Moscova păstrează puternice pârghii de influenţă.

Ţările autoritare din Asia Centrală, invitate de Beijing, fac parte din „Noile drumuri ale mătăsii”, un uriaş proiect de infrastructuri rutiere, feroviare şi portuare, iniţiat de China.

Semn al interesului în creştere al Beijingului pentru Asia Centrală, Xi Jinping a întreprins anul trecut în Kazahstan prima sa deplasare în afara ţării de la începutul pandemiei de COVID-19.

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *