Xi Jinping și Biden au o întrevedere la San Francisco

Preşedintele chinez Xi Jinping a părăsit Beijingul, marţi, pentru a se deplasa la San Francisco, la un summit în timpul căruia va avea o întrevedere cu omologul său american, a anunţat o media de stat chineză, preluată de AFP conform Agerpres.

„Pe 14 noiembrie dimineaţa, preşedintele Xi Jinping a plecat de la Beijing cu un avion particular. La invitaţia preşedintelui Biden, el se va duce la San Francisco pentru întrevederea dintre preşedinţii chinez şi american”, a afirmat canalul de televiziune public CCTV.

În pofida tensiunilor din jurul Taiwanului, comerţului sau mării Chinei de Sud, cei doi lideri se vor vedea în marja unui summit al Cooperării Economice pentru Asia-Pacific (APEC), prima lor întrevedere după un an.

În pofida unei întrevederi promiţătoare Xi-Biden în noiembrie 2022 la Bali (Indonezia), relaţiile au deraiat după ce SUA au doborât la începutul anului un balon chinez, despre care Washingtonul a afirmat că ar fi o aeronavă-spion.

Secretarul de stat american Antony Blinken şi-a amânat la acea dată vizita în China.

De atunci, vizitele diplomatice, printre care cea a lui Blinken, s-au înmulţit de o parte şi de alta.

Întrebat cu privire la aşteptările sale, Ministerul Afacerilor Externe chinez a dat un răspuns vag, promiţând totodată un „dialog aprofundat” asupra „problemelor esenţiale privind pacea şi dezvoltarea în lume”.

Conflictele Rusia-Ucraina şi Israel-Hamas s-ar putea afla pe agenda discuţiilor. 

Facebook

Comentarii

73 de răspunsuri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *