Liderul chinez Xi Jinping l-a însoțit vineri pe președintele francez Emmanuel Macron la Chengdu, un gest rar rezervat șefului celei de-a doua mari economii a Europei, care evidențiază concentrarea Beijingului asupra Parisului în legăturile sale cu Uniunea Europeană potrivit Reuters.
Chiar și atunci când președintele american Donald Trump a efectuat o vizită istorică în China la începutul primului său mandat, în 2017, iar Xi i-a oferit o cină privată în Orașul Interzis din Beijing, călătoria s-a limitat la capitala chineză.
La rândul său, Brigitte Macron se va deplasa la Centrul de conservare a urșilor panda gigant de la Chengdu, unde tocmai au revenit două exemplare în vârstă de 17 ani, ce fuseseră împrumutate Franței în 2012. China a făcut din urșii panda ”ambasadori” emblematici, care sunt împrumutați grădinilor zoologice din întreaga lume.
Însă, în ciuda aparentei bonomii dintre Xi și Macron, vizita președintelui francez de până acum nu a avut ca rezultat decât consolidarea credibilității diplomatice a Beijingului, deoarece liderii mondiali se îndreaptă către China pentru asigurări economice din cauza tarifelor vamale impuse de Trump, spun analiștii.
„Ne aflăm într-un moment de ruptură fără precedent”, a spus Macron. „Lumea pe care am construit-o după al Doilea Război Mondial, care s-a bazat pe ceea ce numim multilateralism și, prin urmare, cooperarea între puteri, se fisurează, se fracturează.”
Macron a criticat, de asemenea, ideea Chinei conform căreia puterea Occidentului este în scădere.
„Mulți oameni vor încerca să vă spună că Europa este bătrână”, a spus el. „Că țările bogate pe care le găsiți în G7 sunt arogante. Că Occidentul privește de sus Sudul Global. Dar toate acestea sunt o narațiune, o invenție.”








