Wizz Air anulează mai multe zboruri. Sunt verificate motoarele avioanelor

Operatorul aerian low-cost Wizz Air a anunţat anularea unor zboruri pe anumite rute, după ce o serie de motoare GTF urmează să fie supuse verificărilor tehnice, informează Agerpres.

„Wizz Air anunţă că, din cauza verificărilor în avans ale unor motoare GTF, solicitate de Pratt & Whitney, a fost nevoită să facă ajustări în cadrul reţelei sale, rezultând în anularea unor zboruri în anumite zile, între unele destinaţii”, se precizează în comunicat.

În context, compania a precizat că pasagerilor de pe zborurile afectate li se va oferi un program alternativ de zbor, rambursarea completă a biletului sau rambursarea a 120% din tarif achitat în credit de companie pentru rezervări viitoare.

Conform sursei citate, în cazul în care o rezervare a fost efectuată printr-o agenţie de turism, pasagerilor le este recomandat să contacteze agenţia care deţine rezervarea, pentru a face modificările necesare.

„Wizz Air îşi cere scuze pentru neplăcerile cauzate de acest eveniment neplanificat, aflat în afara controlului nostru, însă siguranţa şi securitatea pasagerilor, a echipajului şi a aeronavelor este prioritatea noastră”, menţionează sursa citată. 

Facebook

Comentarii