Un număr de 1.420 cetăţeni români care se află în străinătate s-au înregistrat la Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), din luna aprilie şi până vineri dimineaţă, pentru a vota prin corespondenţă la alegerile parlamentare din 2024, iar alți 1.471 pentru a-şi exprima opţiunea la prezidenţiale, tot prin vot prin corespondenţă, scrie News.ro.
De asemenea, sunt 986 de cereri de vot la secţie, în acelaşi interval de timp, pentru alegerile parlamentare şi 837 de cereri de vot la secţie pentru cele prezidenţiale.
La alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor şi pentru Preşedintele României din anul 2024, alegătorii români, cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate, pot vota prin corespondenţă sau la secţia de votare, în condiţiile legii.
Pentru alegători români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate care doresc să îşi exercite dreptul de vot la secţia de votare, se pot înregistra în Registrul electoral ca alegător în străinătate, pentru fiecare tip de alegere, începând cu data de 01 aprilie 2024 şi până la data expirării a cel mult 15 zile de la data începerii perioadei electorale.
Pentru alegătorii români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate care vor să îşi exercite dreptul de vot prin corespondenţă, trebuie să se înregistreze ca alegător prin corespondenţă, pentru fiecare tip de alegere, pe site-ul www.votstrainatate.ro. Termenul de înregistrare ca alegător prin corespondenţă începe la data de 01 aprilie 2024 şi expiră cu 45 de zile înainte de data votării.
Alegerile prezidenţiale se vor desfăşura în acest an, pe datele de 15 şi 29 septembrie, iar cele parlamentare vor avea loc pe 8 decembrie.









