Vot crucial în PE pentru alegerea Ursulei von der Leyen la Comisia Europeană

Reuniți la Strabourg, ce 720 de deputați ai Parlamentului European votează, astăzi, dacă să îi acorde sau nu un nou mandat Ursulei von der Leyen, la conducerea Comisiei Europene.

Alegerea sa nu mai pare, acum, o formalitate, după ce, ieri, Curtea de Justiţie a UE (CJUE) a constatat nereguli legate de transparenţa contractelor încheiate de Comisia Europeană pentru achiziţionarea vaccinurilor anti-COVID-19, pe timpul mandatului acesteia.

Pentru a fi aleasă, are nevoie de voturile a cel puţin 361 dintre cei 720 de eurodeputaţi.

Ea ar cota pe voturile majoritare, care vor veni din partea PPE – 188 de voturi, Social-democraţi (S&D) -136 de locuri și liberali (Renew) – 77 de locuri. Coaliţia ce reuneşte în mod tradiţional aceste trei partide ar asigura astfel suficiente voturi pentru realegerea Ursulei von der Leyen.

Cum nici unul dintre grupuri nu este ferit de posibile dezertări, aceasta a solicitat și sprijinul Verzilor (53 de locuri). Însă tocmai Verzii europenii sunt cei care au adus cazul vaccinurilor anti-COVID în atenţia CJUE. Potrivit eurodeputatului ecologist, Nicu Ştefănuţă, Verzii au avut deja două runde de negocieri până acum cu politiciana germană, pe marginea votului din PE.

In extremis, este posibil și un apel al Ursulei von der Leyen pentru sprijin din partea grupului de extremă dreapta Conservatorii şi Reformiştii Europeni (ECR, 78 de membri), dar aceasta constituie o ”linie roşie” pentru S&D, Renew şi Verzi.

Facebook

Comentarii