Ursula von der Leyen, candidata PPE la șefia Comisiei Europene, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că obiectivul ei este păstrarea unei Uniuni Europene puternice şi sigure, paşnice şi prospere, democratice şi unite, informează Agerpres.
„Ştim cu toţii că Uniunea noastră este lucrul cel mai preţios pe care trebuie să-l păstrăm şi să-l dezvoltăm pentru generaţiile viitoare. Pentru asta luptăm. Bilanţul nostru arată că Europa a rezistat în cele mai dificile circumstanţe şi am pus fundaţiile unui viitor de succes. Acum trebuie să abordăm etapele viitoare cu unitate şi concentare deplină. Şi de aceea candidez pentru un nou mandat la cârma Comisiei Europene”, a spus von der Leyen.
Ea a reiterat că preşedintelui rus Vladimir „Putin nu trebuie să i se permită să câştige războiul prin care a încercat să schimbe din nou frontierele cu forţa”.
„Şi suntem alături de Ucraina şi o susţinem în paşii săi viitori spre Europa pentru că este singurul mod în care putem prezerva securitatea şi prosperitatea Uniunii Europene. Şi este calea cea bună de a le transmite autocraţilor din această lume că ne vom apăra democraţiile şi ne vom lupta pentru valorile noastre. Vrem să păstrăm o Uniune Europeană puternică şi sigură, paşnică şi prosperă, democratică şi unită”, a mai adăugat preşedinta în exerciţiu a Comisiei Europene.
Candidata PPE a promis că va continua lupta împotriva schimbării climatice și pentru a asigura securitatea Europei.
„Trebuie să gândim protecţia mediului, economia şi energia ca pe un singur lucru. Asta creează locuri de muncă bune şi trebuie să investim semnificativ mai mult efort pentru securitatea Europei”, a spus aceasta.
Ea a mai afirmat că, pentru a duce la îndeplinire aceste obiective pe care și le propune, îşi doreşte ca PPE să aibă o „campanie plină de forţă”.
Până la alegerile din iunie mai sunt 90 de zile, iar regula spune că Ursula von der Leyen își poate păstra funcția actuală de președinte al CE, pe timpul campaniei electorale.










