Von der Leyen: UE va sprijini mai mult Armenia

Uniunea Europeană îşi va dubla sprijinul umanitar pentru Armenia până la 10,4 milioane de euro, a anunţat, astăzi, la Granada (sudul Spaniei), preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, transmite Agerpres.

”Vom discuta despre ce altceva putem face pentru a sprijini Armenia în această situaţie dificilă”, a spus preşedinta Comisiei Europene liderilor UE care participă la acest summit.

Premierul armean, Nikol Pașinian, este și el prezent la reuniune, în timp ce președintele azer lipsește.

Luni, Armenia i-a solicitat Uniunii Europene să sancţioneze Azerbaidjanul pentru operaţiunea sa militară din enclava Nagorno-Karabah şi a avertizat că Baku ar putea ataca Armenia, dacă Occidentul nu adoptă măsuri ferme.

Printre eventualele măsuri pe care le-ar putea lua UE, ar putea fi o plafonare a preţului gazului azer şi suspendarea tratativelor privind relaţii mai strânse cu Baku.

În tot acest timp, găsirea unui răspuns la nivelul UE este complicată şi de faptul că europenii se bazează acum mai mult pe petrolul şi gazul azer şi mai puţin pe resursele energetice ruse, în contextul războiului din Ucraina.

Forţele azere au preluat controlul asupra Nagorno-Karabah – o enclavă de pe teritoriul azer populată majoritar de armeni – într-o operaţiune fulger desfăşurată în luna septembrie.

Ceea ce a condus la un exod al aproximativ 100.000 de etnici armeni, în mai puţin de o săptămână.

Facebook

Comentarii