Volodimir Zelenski solicită sprijin militar Mexicului

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski se adresează, astăzi, deputaţilor mexicani, în căutare de susţinere în războiul ţării sale cu Rusia, a anunţat camera inferioară a Congresului, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

Guvernul mexican a afirmat că doreşte să rămână neutru în acest conflict, iar unii susţinători ai Ucrainei l-au criticat pe preşedintele Andres Manuel Lopez Obrador pentru că nu a fost de acord cu livrările europene de arme către Kiev. Mexicul a votat totuşi alături de SUA şi alte ţări occidentale în favoarea mai multor rezoluţii ale ONU care au criticat invazia rusă din Ucraina.

Într-un comunicat publicat miercuri seara, forul legislativ mexican a precizat că Zelenski va lua cuvântul în cursul unei şedinţe a unui grup din Camera deputaţilor pentru prietenia între Mexic şi Ucraina.

Discursul lui Zelenski are loc la invitaţia acestui grup de prietenie, au menţionat pentru Reuters două surse apropiate de eveniment. În Congresul mexican sunt şi alte grupuri similare, inclusiv unul pentru Rusia.

Ambasada ucraineană în Mexic nu a comentat deocamdată.

Preşedintele Germaniei şi ambasadorul SUA în Mexic s-au numărat printre aliaţii diplomatici care au încercat să convingă guvernul mexican să se alăture Ucrainei împotriva Rusiei, notează Reuters.

Încercările de a influenţa opinia publică din Mexic în ce priveşte războiul din Ucraina au generat o serie de dispute notabile în Congresul ţării.

Preşedintele Lopez Obrador a propus în 2022 un plan de încetare a luptelor în Ucraina, dar oficiali ucraineni l-au contestat, argumentând să ar fi în avantajul Rusiei. Ministrul de externe mexican Marcelo Ebrard s-a întâlnit separat cu omologii său rus şi ucrainean pentru a discuta planul de pace la Adunarea generală a ONU din septembrie, însă nu s-a ajuns la vreun rezultat.

Volodimir Zelenski a declarat că va lua în considerare soluţii de pace după ce trupele ruse vor părăsi teritoriul ucrainean.

Discursul lui Zelenski în Congresul mexican este prevăzut în timp ce şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, parcurge ultima etapă a turneului său în America latină, ce a cuprins Brazilia, Venezuela, Nicaragua şi Cuba.

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *