Viktor Orban – Atacuri în rafală la UE. Ce vrea la alegerile europarlamentare

Viktor Orban a reluat atacurile asupra politicilor europene, cu prilejul găzduirii la Budapesta a Summitul-ui Demografic, un forum de susţinere a familiei tradiţionale, la care au participat premierul Italiei, Georgia Meloni, şi preşedinţii sârb şi bulgar, Aleksandar Vucic şi Rumen Radev.

Criticile premierului ungar au vizat, ca de obicei, elita liberală progresistă, care „se ocupă cu tot felul de nonsensuri”, în locul problemelor europene importante, cum ar fi viitorul demografic al continentului.

„A sosit momentul să înlocuim discursul dominant” în Uniunea Europeană, care este condusă de o elită „progresistă şi liberală” neinteresată de principalele probleme ale cetăţenilor europeni, precum cea a dorinţei de „a avea o familie şi a creşte copii”, a deplâns Orban, citat de agenţia EFE.

„Familia este cheia securităţii”

În loc să abordeze aceste probleme, politica europeană se concentrează pe „cote de carbon şi cote LGTBI+”, a remarcat el la forumul desfăşurat sub tema „Familia este cheia securităţii”.

Orban a acuzat, de asemenea, Parlamentul European că se ocupă de „prostii” şi i-a comparat pe actualii eurodeputaţi cu „sovieticii”, care au încercat „să schimbe debitele râurilor”.

„Nu avem nicio şansă de a convinge actualele elite liberale, progresiste – trebuie să le dăm la o parte”, dar „o asemenea schimbare necesită ca forţele conservatoare pro-familie să preia puterea în cât mai multe state europene”, a mai remarcat premierul ungar, potrivit agenţiei MTI.

„Avem totul pentru a schimba balanţa puterii în avantajul nostru”, la alegerile europarlamentare de anul viitor, crede Orban.

La rândul ei, şefa guvernului italian, Giorgia Meloni, a susținut că este nevoie de stimularea natalității la nivel european și că aceasta nu poate fi compensată prin imigrație. Pe final, Meloni a nuanțat abordarea subiectului: „ceva imigraţie legală poate fi benefică economiilor europene”.

„Trebuie să apărăm familia, pe Dumnezeu şi tot ce formează civilizaţia noastră şi nu trebuie să cădem în ideea că oricine vorbeşte despre acestea este un retrograd”, a mai subliniat Giorgia Meloni.

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *