Controversata Universitate de Vară maghiară de la Băile Tușnad – locul în care Viktor Orban a lansat, în 2014, conceptul de” democrație iliberală” – a fost, în acest an, scena atacurilor oficialilor de la Budapesta la adresa UE și a politicii sale în fața invaziei Rusiei din Ucraina. Seria de discursuri anti-europene și teze preluate din propaganda rusă a culminat cu sentința premierului ungar: „Strategia UE în războiul din Ucraina a eşuat”.
Tonul a fost dat, încă de miercuri, de şeful Cancelariei lui Orban, Gergely Gulyás, care a criticat extinderea sancțiunilor europene la sectorul energetic rusesc, afirmând că a fost o decizie greșită din partea UE. Iar preşedintele Comisiei pentru politică externă a Parlamentului Ungariei, Németh Zsolt, a apreciat că „Uniunea Europeană este perdantul cel mai serios al războiului de acum”.
Joi, a fost rândul miniștrilor Agriculturii și Finanțelor de la Budapesta, să critice politicile UE. Nagy István a cerut ca fiecare țară să aibă propria politică agrară (dar subvențiile europene pentru agricultură sunt bune, nu-i așa?), în vreme ce Mihály Varga, colegul său de la Finanțe, a declarat că sancțiunile impuse Rusiei nu funcționează, iar UE a ajuns în ”colțul celor învinși”.
Vineri, ministrul Justiţiei, Judit Varga, i-a acuzat pe birocrații de la Bruxelles că vor să-și impună propriile idei și a criticat “extinderea ascunsă a puterilor” Comisiei Europene.
În acest timp, ministrul ungar al Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior, Péter Szijjártó, se afla la Moscova pentru a cere 700 de milioane de metri cubi de gaze naturale în plus faţă de cei 4,5 miliarde de metri cubi prevăzuți de contractele în curs. Drept răspuns, şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, a declarat că Rusia dorește dezvoltarea relației ”strategice” pe care o are cu Ungaria.
Pe acest fond, discursul de două ore, de sâmbătă, al premierului Ungariei a reunit toate tezele propagate pe toxica axă Moscova – Budapesta: declinul Occidentului, ”între cele două jumătăţi ale Europei are loc o bătălie”, pericolul scăderii demografice, al migrației și al politicilor de gen, obsesia purității rasiale (”în Bazinul Carpatic, noi nu suntem de rasă mixtă”), după care a trecut la justificarea invaziei ruse (”rușii vor să avanseze până într-un punct din care să nu mai fie posibil un atac asupra Rusiei de pe teritoriul ucrainean”) și la reiterarea cererii ruse ca negocierile de pace privind Ucraina să aibă loc între Rusia și SUA. Exact ce solicita, între alți oficiali, ambasadorul Federației Ruse în România, la o lună de la declanșarea războiului.
Viktor Orban a criticat strategia occidentală, pentru că s-a bazat pe faptul că Ucraina poate câştiga războiul cu pregătirea şi armele anglo-saxone, că sancţiunile vor destabiliza Rusia, că occidentalii sunt capabili să facă faţă efectelor economice ale sancţiunilor şi că lumea se va alinia în spatele Occidentului,” însă ceea ce se întâmplă este exact contrariul”. Soluția ar fi, în opinia sa, o nouă strategie, în centrul căreia să se afle negocierile de pace, nu câştigarea războiului.
Cât de viabilă ar fi o asemenea strategie s-a văzut tocmai în ziua discursului lui Orban, când Rusia, la numai 12 ore de la semnarea acordurilor de la Istanbul privind reluarea exporturilor de cereale pe Marea Neagră, a bombardat portul Odessa, unul din cele trei porturi specificate în acordul semnat de ministrul Apărării din Rusia, Serghei Șoigu, cu secretatul general al ONU, Antonio Guterres, și președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan.
Cam atât valorează cuvântul Rusiei, asta e greutatea angajamentului oficial al Kremlinului. Pe cine să crezi: pe Viktor Orban sau pe președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, care a avertizat, după atacul asupra Odessei, că Rusia își va încălca întotdeauna promisiunile?
Unde e România în toată această poveste?
În cererea lui László Tőkés, ca premierul maghiar ”să susţină eforturile de autonomie ale Ţinutului Secuiesc într-un mod mai eficient ca până acum, ştiind că integrarea fără drepturi comunitare şi fără autonomie este un teren propice pentru asimilare”.
În rest, pe nicăieri, în afară de faptul că o stațiune din centrul României e terenul de joc, nestingheriți, al liderilor de la Budapesta (meciul de fotbal dintre selecționatele de juniori ale Ungariei și zonei maghiarofone din Transilvania are, în acest sens, o puternică dimensiune simbolică).
Chiar nu putea fi anticipată și prevenită parada de declarații anti-europene și pro-ruse ale miniștrilor maghiari, în frunte cu Viktor Orban? E normal ca România să fie scena pasivă a acestui festival al retoricii anti-UE și al propagandei ruse?
Horia Blidaru
