Viktor Orban: Robert Fico se află între viață și moarte

Premierul slovac Robert Fico se află între viaţă şi moarte, a declarat astăzi premierul ungar Viktor Orban, potrivit Reuters.

„Ne rugăm pentru prim-ministru şi pentru Slovacia”, a spus Orban. „Îi dorim însănătoşire grabnică şi să se întoarcă la muncă. Robert Fico este între viaţă şi moarte”, a adăugat el.

Orban a mai declarat că, şi dacă Fico îşi revine, el nu va putea lucra luni de zile, într-un moment critic în perioada premergătoare alegerilor pentru Parlamentul European de la începutul lunii iunie.

„Ne confruntăm cu alegeri care vor decide nu doar membrii Parlamentului European, ci, împreună cu alegerile din SUA, pot determina cursul războiului şi al păcii în Europa”, a spus Orban.

„În această situaţie, am fi avut mare nevoie de Robert Fico şi de o Slovacie propace”, a mai afirmat el.

Viktor Orban a sugerat că tentativa de asasinat împotriva lui Robert Fico ar putea avea legătură cu războiul din Ucraina.

„Nu au existat multe (ţări) care au vorbit în favoarea păcii. În afară de Ungaria, a fost Vaticanul, iar Slovacia tocmai se întorsese în direcţia taberei păcii”, a apreciat Orban.

Referindu-se la atacul asupra premierului slovac, Orban a declarat că „una dintre aceste ţări a renunţat, ceea ce înseamnă că Ungaria trebuie să-şi dubleze eforturile, iar munca ei va deveni mai dificilă la Bruxelles, în lupta cu politicienii prorăzboi”.

Facebook

Comentarii