Victime la cursa cu tauri de la Pamplona

Cel puţin 6 persoane au fost rănite în timpul celei de-a doua curse cu tauri din cadrul sărbătorii de San Fermin de la Pamplona, în nordul Spaniei, a declarat luni, pentru postul naţional de televiziune RTVE, purtătoarea de cuvânt a unui spital din oraş, transmite agenţia DPA conform Agerpres.

Alergătorii răniţi, printre care se numără un cetăţean american, s-au ales în principal cu vânătăi în urma căzăturilor, în pofida faptului că înainte de cursă pavelele din centrul vechi al oraşului au fost stropite cu agenţi antiderapanţi, aşa cum se procedează de mai mulţi ani.

Unul dintre tauri a rămas fără o parte din unul dintre coarne în timpul cursei.

Până duminica viitoare, sute de persoane aleargă după şase tauri masivi, unii dintre aceştia cântărind peste 600 de kilograme, dar şi după câţiva boi, pe străduţele înguste din Pamplona, până la o arenă, în cadrul festivalului anual San Fermín, care datează din secolul al XVI-lea.

Animalele sunt direcţionate ulterior în arena din Pamplona, unde sunt ucise de matadori, în coride.

Deşi Festivalul San Fermín include şi numeroase concerte şi procesiuni, cursele cu tauri şi coridele reprezintă punctul culminant al festivităţilor.

Zeci de alergători, majoritatea bărbaţi tineri, ajung să fie răniţi în fiecare an în timp ce aleargă de-a lungul traseului de 875 de metri.

Din 1924 au fost înregistrate 16 decese, cel mai recent în 2009.

Activiştii pentru drepturile animalelor descriu cursele cu tauri drept o „cruzime medievală”.

În pofida criticilor, festivalul continuă să atragă mii de vizitatori din întreaga lume.

Oraşul Pamplona, din Nordul Spaniei, a deschis sâmbătă cele 9 zile de festivităţi ale sărbătorii de San Fermin, celebră în întreaga lume pentru cursele sale cu tauri. 

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *