Statele Unite transmit un din nou un mesaj ferm aliaților din Europa: viitorul securității Ucrainei depinde, în primul rând, de eforturile continentului european. Vicepreședintele american JD Vance a declarat miercuri, într-un interviu acordat Fox News, că Europa trebuie să joace rolul principal în garantarea securității împotriva agresiunii ruse, întrucât „este continentul lor și securitatea lor”.
Europa, presată să facă mai mult pentru Kiev
„Nu cred că ar trebui să ne asumăm totul. Cred că trebuie să ajutăm, dacă este necesar, pentru a opri războiul și crimele. Dar cred că trebuie să ne așteptăm, iar președintele (Donald Trump) cu siguranță se așteaptă, ca Europa să joace rolul central”, a spus Vance, citat de Reuters și preluat de Agerpres.
Acesta a subliniat că europenii vor trebui să își intensifice eforturile, pentru că Washingtonul nu mai este dispus să finanțeze singur apărarea Ucrainei.
Apelul lui Trump către Putin după vizita lui Zelenski
Declarațiile vin după vizita la Casa Albă a președintelui ucrainean Volodimir Zelenski și a mai multor lideri europeni. Potrivit lui Vance, președintele Trump a luat atunci inițiativa de a-l suna pe Vladimir Putin pentru a explora o posibilă întâlnire bilaterală.
Vance a mai afirmat că Rusia dorește să păstreze o parte din teritoriul ucrainean deja ocupat, dar și alte zone pe care nu le controlează încă. În prezent, Moscova deține aproximativ 20% din teritoriul Ucrainei.
Dispută asupra teritoriilor și viitorul negocierilor de pace
Donald Trump a declarat că un „schimb de teritorii” ar putea fi decisiv pentru pace, însă Kievul refuză categoric orice concesie. Președintele Zelenski a reamintit că poziția de a nu ceda teritorii este înscrisă în Constituția Ucrainei.
Totuși, Ucraina nu are în prezent forța militară de a recuceri integral zonele ocupate și dispune de puțină influență diplomatică pentru a forța Rusia să se retragă pe termen scurt.
SUA nu va mai oferi un „cec în alb” Ucrainei
Casa Albă a transmis că Washingtonul nu va mai continua să „scrie cecuri în alb” pentru apărarea Ucrainei, după miliarde de dolari deja alocate. Trump a precizat că nu intenționează să trimită trupe americane pe front, dar ar putea oferi sprijin aerian.
În schimb, Statele Unite pun presiune pe Europa pentru a suporta cea mai mare parte a costurilor și a responsabilității în cadrul așa-numitei „coaliții a voinței”, creată pentru a garanta securitatea Ucrainei.










