Vicepreședintele Comisiei Europene: „Croația, Bulgaria și România sunt pregătite să adere la Spațiul Schengen”

România a îndeplinit toate criteriile necesare și merită să fie admisă în Spațiul Schengen, a declarat unul dintre vicepreședinții Comisiei Europene. Margaritis Schinas susține că decizia este una strict politică, în contextul în care admiterea țării noastre ar reprezenta un câștig pentru blocul comunitar.

”Croația, Bulgaria și România sunt pregătite din punct de vedere tehnic să adere la Spațiul Schengen. Au făcut ceea ce le-am cerut și chiar mai mult decât ce le-am cerut, sunt pregătite”, a spus oficialul european.

„Cele câteva ezitări care mai există sunt politice si subminează două chestiuni foarte simple: extinderea Spațiului Schengen ne face mai puternici, nu mai slabi. În al doilea rând, extinderea Spațiului Schengen înseamnă un control mai bun al frontierelor, nu mai slab”, a afirmat vicepreședintele CE, într-un mesaj puternic de susținere pentru țara noastră,

Potrivit vicepreședintelui CE, Margaritis Schinas, toate cele trei țări – România, Bulgaria și Croația – sunt pregătite să asigure protecția granițelor externe.

Comisarul european pentru afaceri interne: ”Sper să avem o decizie în privința României și Bulgariei”

Comisarul european pentru afaceri interne, Ylva Johansson, a declarat, la rândul său, înainte de Consiliul JAI, unde se discută despre aderarea României, Bulgariei şi Croaţiei la Schengen, că se aşteaptă la o atmosferă dinamică, cu referire la negocieri intense, dar crede că va exista o decizie în cele din urmă, potrivit Digi24.

„Cred vom avea o dinamică cu adevărat bună, nimic nu este clar încă, dar sper să fie un rezultat pozitiv. Apreciez modul în care preşedinţia cehă a sprijinit acest dosar, astfel că avem o oportunitate de extindere pentru prima oară după 11 ani, cu o cale clară atât pentru România, cât şi pentru Bulgaria”, a declarat comisarul Ylva Johansson, întrebată fiind de jurnalişti ce şanse vede pentru Bulgaria, a cărei candidatură la Schengen este respinsă deocamdată atât de Austria, cât şi de Olanda.

Întrebată dacă ar putea exista un consiliu extraordinar săptămâna viitoare, pentru a prelungi aceste discuţii, comisarul a exclus posibilitatea.

”Astăzi este ziua pentru a rezolva subiectul şi sper să o facem”, a afirmat comisarul pentru afaceri interne. „Vom discuta despre Schengen, este o ocazie foarte bună pentru extinderea Schengen, mă aştept în această privinţă să avem un consiliu foarte dinamic, cu multă implicare din partea statelor membre şi va fi interesant să vedem cum vom progresa”, a comentat comisarul european, Ylva Johansson.

Întrebată dacă se aşteaptă la un acord în cazul României şi Bulgariei, ea a răspuns: „Da, dar este o chestiune asupra căreia se discută. (…) Sper să avem o decizie în privinţa României şi Bulgariei, azi”.

Facebook

Comentarii

78 de răspunsuri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *