Val de demisii în Ungaria: După președintă, și Judit Varga se retrage

Fostul ministru ungar al justiţiei, Judit Varga, se retrage din viaţa publică, renunţă la mandatul său din Parlamentul Ungariei şi la poziţia sa de cap de listă pentru alegerile pentru Parlamentul European. Politicianul a anunţat decizia sâmbătă seară, pe pagina sa de Facebook, ca răspuns la demisia preşedintei Ungariei, Katalin Novák.

De la schimbarea regimului încoace, pentru ca o decizie de graţiere individuală a preşedintelui să fie valabilă este nevoie ca ministrul justiţiei să contrasemneze, a scris Judit Varga. „Eu am continuat practica de mai bine de 25 de ani potrivit căreia ministrul justiţiei ia la cunoştinţă decizia de graţiere a preşedintelui”, a afirmat politicianul, transmite MTI.

blank

Judit Varga a adăugat că îşi asumă responsabilitatea politică pentru contrasemnarea deciziei preşedintei Ungariei. Anterior, patru consilieri prezidențiali au demisionat la rândul lor.

De asemenea, fostul soț al lui Varga, ex-diplomatul Peter Magyar și-a anunțat demisia din conducerea mai multor companii de stat. Anunțul a fost formulat în termeni duri pe pagina sa de Facebook: „Nu vreau nici un minut să fac parte dintr-un sistem în care adevărații responsabili se ascund în spatele fustelor femeilor (…) Nu vă fie teamă! Nimic nu durează pentru totdeauna”, conform publicației Telex.hu.

”Greşelile au consecinţe”

Katalin Novák şi Judit Varga au luat decizii responsabile, pe care le vom respecta, a declarat liderul grupului parlamentar Fidesz, Máté Kocsis.

Click aici pentru detalii despre scandalului grațierii complicelui la pedofilie: Președinta Ungariei a demisionat. Viktor Orban a executat-o cu sânge rece | EuroȘtiri.ro (eurostiri.ro)

Máté Kocsis a subliniat că le este recunoscător amândurora pentru munca depusă până acum, şi le-a mulţumit pentru că au avut în vedere interesele comunităţii – atât în timpul activităţii, cât şi astăzi.

Demisia celor două este o dovadă a faptului că la cei din dreapta maghiară greşelile au consecinţe, în timp ce la cei din stânga maghiară nici crimele nu au, a subliniat politicianul Fidesz, insistând că decizia lui Katalin Novák şi a lui Judit Varga este o dovadă a acestei diferenţe morale.

Ștefan Jianu

Facebook

Comentarii

5 răspunsuri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *