Val de caniculă în Italia. Codul roșu activat în opt orașe mari

În opt oraşe mari din Italia a fost activat, astăzi, codul roşu de caniculă, ţara confruntându-se cu al doilea val de căldură din această vară, potrivit Agerpres.

Plasarea unui oraş sub cod roşu de caniculă de către Ministerul Sănătăţii presupune o căldură atât de intensă încât reprezintă o ameninţare pentru întreaga populaţie, nu doar pentru vârstnici.

Opt oraşe din Italia s-au aflat sub cod roşu de caniculă şi marţi, însă dintre acestea Bolzano şi Torino au fost înlocuite astăzi de Bologna şi Viterbo. Celelalte şase sunt Florenţa, Frosinone, Latina, Perugia, Rieti şi Roma.

Numărul oraşelor vizate de codul roşu de caniculă va urca mâine la zece, alăturându-li-se Campobasso şi Pescara.

Valul actual de căldură este prognozat să dureze toată săptămâna, fiind aşteptate temperaturi de peste 40 de grade Celsius.

Peste 18.000 de persoane au murit în Italia din cauza căldurii intense care a afectat ţara vara trecută, conform unui studiu realizat de oameni de ştiinţă de la Institutul francez de sănătate şi cercetare medicală şi de la Institutul pentru sănătate globală din Barcelona, publicat luni în jurnalul ştiinţific Nature Medicine.

Potrivit studiului, Italia a înregistrat cel mai mare număr de decese provocate de căldură cu care s-a confruntat Europa în vara lui 2022, cu 18.100 de morţi dintr-un total de 61.672 pentru întregul continent.

Conform oamenilor de ştiinţă, criza climatică cauzată de emisiile de gaze cu efect de seră face ca evenimentele meteorologice extreme, cum ar fi valuri de caniculă, secetă, furtuni supraîncărcate şi inundaţii, să fie mai frecvente şi mai intense. 

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *