După consultările cu premierul Marcel Ciolacu – după modelul celor care au loc, de obicei, la Cotroceni – USR și AUR au anunțat că susțin ca alegerile prezidențiale să aibă loc la termen.
Preşedintele USR, Elena Lasconi, a declarat, imediat după întâlnirea de la Palatul Victoria, că formaţiunea sa susţine respectarea legii şi, deci, alegeri la termen, acesta fiind și mesajul pe care ea l-a transmis Guvernului.
„Noi am fost fermi, la fel ca şi declaraţiile dinainte, am spus că respectarea legii şi alegeri la termen”, a declarat Lasconi, care a dat exemplul alegerilor din SUA, care, de sute de ani, au loc în prima zi de marți din luna noiembrie – 5 noiembrie, anul acesta.
Despre când se va lua decizia privind data alegerilor, Elena Lasconi a mai arătat că USR va face presiune să se hotărască în săptămâna aceasta.
La ieşirea de la Palatul Victoria, președintele AUR, George Simion, a declarat că partidul său va susține alegerile la termen.
Premierul Marcel Ciolacu a luat o pauză, la prânz, pentru a participa la evenimentul de marcare a 25 de ani de activitate a Direcţiei Generale de Informaţii a Apărării, apoi a continuat discuțiile cu UDMR, SOS, Grupul Minorităţilor Naţionale și PUSL. Mâine, vor fi consultări și cu REPER.
După aceste întâlniri, premierul Marcel Ciolacu ar mai vrea o ultimă întâlnire cu toate partidele, pentru fixarea concluziilor.
PSD își dorește alegeri prezidențiale în septembrie, calendar stabilit în coaliție – 15 și 29 septembrie, iar PNL, în noiembrie – 10 și 24 noiembrie.










