Desant de comisari europeni la Kiev

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi o parte din membrii executivului european au sosit marți la Kiev pentru ”a demonstra că UE sprijină Ucraina la fel de ferm ca întotdeauna”, transmite EFE, potrivit Agerpres.

”Mă bucur să revin la Kiev, a patra vizită a mea de la invazia Rusiei. De această dată, cu echipa mea de comisari. Suntem cu toţii aici pentru a demonstra că UE sprijină Ucraina la fel de ferm ca întotdeauna şi pentru a consolida şi mai mult sprijinul şi cooperarea noastră”, a declarat Von der Leyen.

”Europa şi-a menţinut unitatea în privinţa Ucrainei încă din prima zi. Şi va continua să fie alături de voi pentru a învinge şi a reconstrui”, a declarat, la rândul său, înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politica de securitate, Josep Borrell, la sosirea la Kiev.

Şeful diplomaţiei europene a adăugat totodată că obiectivul său este să transmită cu această vizită ”cel mai puternic mesaj de sprijin al UE către toţi ucrainenii care-şi apără ţara”.

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, va sosi vineri la Kiev pentru a lua parte la summitul UE-Ucraina, aminteşte EFE.

”Reuniunea dintre Comisie şi guvernul ucrainean va fi o ocazie de a face un schimb de opinii cu privire la numeroasele domenii de cooperare între UE şi Ucraina şi de a discuta despre apropiata reconstrucţie, precum şi despre parcursul european al ţării. Este totodată o ocazie de a adânci şi mai mult cooperarea cu Ucraina”, se mai menţionează în comunicatul executivului comunitar.

Din delegație fac parte 15 comisari europeni

Împreună cu Von der Leyen şi cu Josep Borrell – care a însoţit-o pe şefa Comisiei Europene şi primăvara trecută, în prima sa deplasare în capitala ucraineană, după invazia Rusiei în Ucraina -, se mai află la Kiev şi comisarul european pentru concurenţă Margrethe Vestager şi vicepreşedintele executiv pentru o economie în serviciul cetăţenilor, Valdis Dombrovskis, alături de alți oficiali europeni – în total un număr de 15 comisari europeni.

Toţi vor participa la Kiev la prima reuniune din istorie a unui executiv comunitar într-o ţară aflată în război, într-o zi cu un caracter mai degrabă simbolic decât practic, dat fiind că nu se aşteaptă progrese semnificative în relaţia dintre UE şi Ucraina.

Ţinând cont de condiţiile de securitate, majoritatea membrilor Comisiei Europene vor reveni la Bruxelles tot joi, cu excepţia Ursulei Von der Leyen, care se va reuni vineri cu președintele Consiliului European, Charles Michel, şi cu preşedintele Ucrainei, Volodomir Zelenski, pentru cel de-al 24-lea summit UE-Ucraina.

Facebook

Comentarii