Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a adus, astăzi, un omagiu victimelor atacului terorist comis cu exact un an în urmă de mişcarea islamistă palestiniană Hamas în sudul Israelului.
Șefa executivului comunitar a reiterat apelul Uniunii Europene pentru încetarea imediată a focului în Fâşia Gaza şi eliberarea necondiţionată a tuturor ostaticilor, relatează Agerpres.
”La această aniversare tragică, doresc să onorez memoria victimelor”, a afirmat Ursula von der Leyen într-o declaraţie scrisă, adăugând că UE ”este alături de toţi oamenii nevinovaţi ale căror vieţi au fost zdruncinate profund începând din acea zi dezastruoasă”.
Atacul comis de Hamas ”a cauzat o suferinţă imensă nu doar oamenilor din Israel, dar şi palestinienilor nevinovaţi”, a continuat şefa executivului comunitar.
De asemenea, ea a promis asistenţă umanitară şi financiară pentru poporul palestinian şi Liban.
Pe de altă parte, Ursula von der Leyen a subliniat că incidentele antisemite sunt în creştere în Europa şi s-a angajat să aloce resurse suplimentare pentru combaterea acestui fenomen.










