Urmează un cutremur politic? Iohannis: ”Avem nevoie de toleranţă zero în privinţa plagiatului”

Preşedintele Klaus Iohannis a făcut azi o declarație-șoc, la deschiderea anului universitar, luând poziție tranșantă în scandalul momentului. ”Avem nevoie de toleranţă zero în privinţa plagiatului, iar noile legi ale educaţiei trebuie să includă prevederi explicite cu privire la prevenirea şi sancţionarea acestui fenomen toxic al mediului educaţional”, a afirmat şeful statului, la festivitatea de la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”.

Declarația președintelui intervine într-un moment politic marcat de demisia ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, acuzat de plagiat. Acuzații legate de integritatea academică îi vizează și pe premierul Nicolae Ciucă și pe miniștrii L. Bode și S. Grindeanu.

”Avem nevoie de o reformă profundă a sistemului educaţional, pentru a-l adapta nevoilor secolului XXI şi valorilor europene în care credem. Una dintre aceste valori este integritatea, motiv pentru care îmi doresc o paradigmă radicală, lipsită de echivoc în garantarea integrităţii şi eticii în viaţa academică”, a subliniat președintele Iohannis.

„Miza în acest sens este însăşi credibilitatea sistemului de învăţământ superior şi a cercetării din România, dar şi viitorul nostru ca societate democratică (…) Trebuie să devină clar că obţinerea unei diplome academice reprezintă o onoare şi este condiţionată exclusiv de un merit real. O Românie educată va trebui să fie o Românie corectă, fără nicio excepţie”, a pledat Klaus Iohannis, conform Agerpres.

Ștefan Jianu

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *