UE restricționează acordarea vizelor pentru ruşi, făra a le interzice complet

Reuniți la Praga, miniştrii de externe din Uniunea Europeană au decis miercuri să suspende acordul din 2007 care relaxa regimul de vize cu Rusia, ceea ce va face ca procesul de obţinere a vizelor de către cetăţenii ruşi să fie mai complicat decât era în prezent.

Anunţul a fost făcut, la scurt timp de la luarea acestei decizii, de către şeful diplomaţiei europene Josep Borrell, care a precizat că, în felul acesta, miniștrii din țările membre au decis că acordul „trebuie suspendat în totalitate”.

„Acest lucru va reduce considerabil numărul de noi vize emise de statele membre ale UE”, a mai spus şeful diplomaţiei europene.

În urma acestui măsuri, luate la nivel european, cetățenii ruși nu mai pot intra în UE prin statele membre cu reguli mai relaxate, a explicat Josep Borrell, într-o conferinţă de presă la Praga. În plus, în lipsa acordului inițial, procesul în sine de acordare de vize pentru cetățenii ruși devine o procedură mai complicată.

Măsura vine după săptămâni de presiuni din partea ţărilor din UE, care au graniţă terestră cu Rusia și care au cerut să se interzică intrarea cetăţenilor ruşi în blocul comunitar cu vize Schengen, emise de unele state membre ale UE.

În acest caz, s-a convenit miercuri ca statele membre din estul UE, care au cerut reguli mai stricte, pot lua măsurile respective la nivel naţional, pentru a restrânge intrarea în Uniunea Europeană. Josep Borell a explicat că aceste măsuri trebuie să fie luate în conformitate cu regulile spaţiului Schengen şi a subliniat că este important ca membrii societăţii civile ruse să se poată deplasa în continuare în Uniunea Europeană.

Înaintea reuniunii, Polonia şi cele trei ţări baltice – Estonia, Letonia şi Lituania – au declarat că intenţionează să interzică accesul turiştilor ruşi, dacă UE în ansamblul său nu o va face. Într-o declaraţie comună obţinută de AFP, cele patru ţări au precizat că suspendarea acordului este „o primă etapă necesară”.

„Însă trebuie să limităm drastic numărul de vize emise, în special vizele turistice, pentru a reduce fluxul de cetăţeni ruşi în Uniunea Europeană şi în spaţiul Schengen”, se arată în declarația comună.

Ţările menţionate au subliniat că această măsură trebuie să conţină excepţii „pentru disidenţi, precum şi pentru alte cazuri umanitare”.

„Până când vor fi introduse astfel de măsuri la nivelul UE, intenţionăm să introducem la nivel naţional măsuri temporare de interzicere a vizelor sau de restricţie a trecerii frontierelor pentru cetăţenii ruşi care deţin vize europene”, se arată în declaraţia celor patru state.

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *