Ungaria și Turcia blochează aderarea Finlandei și Suediei la NATO

În numai trei luni, 28 din cele 30 de state NATO au ratificat, în parlamentele naționale, modificările aduse tratatului pentru a aproba aderarea Finlandei și Suediei. Ungaria și Turcia se împotrivesc, însă, procesului.

Ungaria, promisiuni fără rezultat

În septembrie, ministrul finlandez de externe a declarat că omologul său ungar a promis că va continua ratificarea și i-a asigurat pe finlandezi că nu există obiecții la aderarea Finlandei sau a Suediei. Cu câteva săptămâni mai devreme, la sfârșitul lunii august, ministrul ungar al dezvoltării regionale (și fost comisar european) Tibor Navracsics a vizitat Helsinki și le-a spus parlamentarilor finlandezi că țara sa va ratifica cererea de aderare la NATO.

„Ungaria sprijină aderarea Finlandei la NATO, dar procesul de ratificare în parlamentul ungar este încă în curs de desfășurare”, se arăta atunci într-un comunicat de presă al guvernului finlandez.

Cu toate acestea, săptămâna aceasta, parlamentarii Fidesz, partidul lui Viktor Orbán, au blocat introducerea în parlament a unei moțiuni care ar fi accelerat un vot privind procesul de aderare la NATO pentru Finlanda și Suedia, gest care a atras critici dure din partea opoziției.

„Este o decizie de neînțeles și nejustificată. Finlanda și Suedia sunt parteneri angajați ai NATO, au fost implicați în programul Parteneriatului pentru Pace al Alianței încă din 1994 și au jucat și joacă un rol activ în operațiunile de sprijinire a păcii conduse de NATO”, a declarat Bertalan Tóth, deputat maghiar.

Turcia acuză cele două țări nordice că sprijină organizații teroriste

Pe de altă parte, argumentele Turciei pentru a trage de timp în ceea ce privește aderarea la NATO a Finlandei și Suediei sunt mai complexe decât cele ale Ungariei. Inițial, turcii au dat de înțeles că sprijină candidaturile la NATO: într-o convorbire telefonică între președintele Erdogan și președintele Niinistö, la începutul lunii aprilie, finlandezii au primit asigurări că nu vor exista probleme.

Dar doar o lună mai târziu, Turcia a revenit asupra deciziei, prezentând o listă de motive pentru care cele două națiuni nordice nu pot adera la NATO, inclusiv presupusul sprijin pentru grupări pe care Ankara le consideră organizații teroriste.

La deschiderea sesiunii parlamentare de la Ankara, la 1 octombrie, Erdogan a amenințat că, dacă Finlanda și Suedia nu își respectă „promisiunile” pe care le-au făcut Turciei în materie de securitate și terorism, atunci va bloca candidaturile de aderare.

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *