Ungaria acuză UE de „standarde duble” în privința migrației

Secretarul de stat în Ministerul de Interne ungar, Bence Retvari, a acuzat, astăzi, Uniunea Europeană că utilizează „standarde duble” atunci când permite Germaniei şi Franţei să-şi închidă frontierele, dar pedepseşte Ungaria pentru că protejează frontierele externe ale blocului comunitar, potrivit MTI.

La o conferinţă pentru apărare şi securitate organizată la începutul acestei săptămâni la Budapesta, aproape toţi vorbitorii au evidenţiat migraţia ca fiind una dintre cele mai mari provocări cu care se confruntă UE, a menţionat oficialul ungar într-o intervenție de astăzi.

Bence Retvari a explicat, însă, comentând informaţiile conform cărora Franţa va urma modelul Germaniei închizându-şi toate graniţele, că Ungaria este victima aplicării de „duble standarde”, deoarece i-a fost aplicată o „giga-amendă” pentru faptul că a protejat frontiera externă a UE şi a împiedicat un milion de tentative de intrare ilegală în Uniune.

Retvari a precizat că Ungaria analizează lansarea unei acţiuni în justiţie pentru a solicita despăgubiri de la UE pentru costurile presupuse de apărarea graniţei.

Luni, Germania a anunţat introducerea controalelor pe ansamblul frontierei sale în vederea combaterii imigraţiei ilegale, redevenită o temă politică majoră pentru guvernul cancelarului Olaf Scholz în faţa ascensiunii extremei drepte.

Controalele la frontierele cu Franţa, Luxemburg, Olanda, Belgia şi Danemarca vor fi instituite pentru şase luni începând cu 16 septembrie. Acestea se vor adăuga controalelor deja instituite la frontierele cu Polonia, Republica Cehă, Austria şi Elveţia.

La sesizarea Comisiei Europene, Curtea de Justiţie a UE (CJUE) a stabilit, pe 13 iunie, că Ungaria nu a pus în aplicare reglementările legislaţiei Uniunii în materie de azil.

Comisia Europeană a dat Ungariei termen până pe 17 septembrie să plătească amenda de 200 de milioane de euro, ameninţând că în caz contrar îi va reţine din fondurile europene.

Facebook

Comentarii