Un scriitor palestinian încarcerat a câștigat ”Premiul Internaţional pentru Ficţiune Arabă”

Un romancier palestinian deţinut în închisorile israeliene din 2004 a câştigat duminică Premiul Internaţional pentru Ficţiune Arabă (IPAF), unul dintre cele mai prestigioase trofee din universul literaturii arabe, supranumit „Booker-ul arab”, au anunţat organizatorii săi, citaţi de AFP conform Agerpres.

Basim Khandaqji, în vârstă de 41 de ani, a fost premiat pentru romanul său intitulat „A Mask, the Color of the Sky”, care spune povestea lui Nour, un arheolog care trăieşte într-o tabără de refugiaţi din Ramallah, în Cisiordania ocupată, şi care găseşte cartea de identitate a unui israelian în buzunarul unei haine vechi.

El adoptă acea identitate nouă, ca pe „o mască”, încercând să îl înţeleagă mai bine pe „ocupantul” israelian.

În absenţa autorului, premiul a fost înmânat proprietarei editurii libaneze Dar al-Adab, în cadrul unei ceremonii care s-a desfăşurat la Abu Dhabi.

Potrivit preşedintelui juriului din acest an, Nabil Suleiman, romanul desemnat câştigător „disecă o realitate complexă şi amară a fragmentării familiale, a strămutării, a genocidului şi a rasismului”.

Scriitorul Basim Khandaqji a fost arestat în 2004 pentru „activităţi teroriste”, la vârsta de 21 de ani. El a fost condamnat la trei pedepse cumulative de închisoare pe viaţă pentru că „a planificat şi a participat la un atentat sinucigaş în Tel Aviv”, a anunţat în februarie cotidianul Jerusalem Post, după ce romanul autorului libanez a fost nominalizat la premiul IPAF din acest an.

În timpul încarcerării sale, Basim Khandaqji a absolvit cursurile la distanţă ale Facultăţii de Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii Al-Qods şi a scris mai multe volume de poezie, pe lângă romanul său premiat.

Premiul Internaţional pentru Ficţiune Arabă (International Prize for Arabic Fiction – IPAF) a fost lansat în 2007 la Abu Dhabi pentru a recompensa romanele de ficţiune scrise în limba arabă şi pentru a încuraja traducerea lor în alte limbi.

În fiecare an, ceremonia de atribuire a acestui premiu literar este organizată în capitala Emiratelor Arabe Unite, Abu Dhabi.

Premiul este însoţit de un cec de 50.000 de dolari şi de un contract de traducere în limba engleză a romanului desemnat câştigător. Şase scriitori de limbă arabă sunt nominalizaţi în fiecare an, iar finaliştii sunt recompensaţi la rândul lor cu cecuri în valoare de 10.000 de dolari.

Ceremonia de înmânare a premiului IPAF a coincis în acest an cu războiul devastator din Fâşia Gaza, declanşat de atacul sângeros comis de organizaţia teroristă Hamas pe teritoriul Israelului în data de 7 octombrie 2023.

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *